Nord America

LOTs of fun

Bucuros să scap de înghesuiala rondului de la Otopeni și de cea a mașinilor vraiște oprite în fața aeroportului, mă îndrept spre ghișeul de check-in cu gândul să fac prima faptă bună a zilei: să las bagajul la cală deși se preta pentru cabină. În drum către ghișeu văzusem cu coada ochiului pe tabelă că avionul meu către Varșovia are întârziere și nu m-am putut decât mira de pedanteria celor de la Otopeni care au afișat cu roșu la rubrica „delay” 15h00 ca oră de plecare (în loc de 14h50 ora programată). Domnișoara de la check-in mi-a arătat însă că până și pentru fapte bune îți trebuie noroc. Plecarea era de fapt la 16h00 (nici coada ochiului meu nu mai e ce era odată), situație în care conexiunea mea de Toronto devenea un miracol chiar și pentru mine, cu atât mai mult pentru bagajul meu.  

Așteptând avionul am exclus imediat zborul supersonic și chiar vântul din spate, calculând că la o decolare la ora locală 13:30 și doar 30 de minute turn around time pe OTP aterizarea înapoi pe Varșovia ar fi fost la ora 17h00. Ce să vezi? Exact cu 5 minute înainte de decolarea mea către Toronto. Așa că am început rapid să-mi reajustez așteptările și în loc de Niagara Falls să mă gândesc dacă monumentul soldatului sovietic necunoscut n-ar fi un obiectiv de vizitat mai accesibil și mai interesant, având în vedere circumstanțele? Adică la tehnologia de azi cine mai poate rămâne necunoscut, zic…  

N-o fi Dallas-ul, dar e al nostru 🙂 …Otopeni by air!

Long story short a urmat o serie de dușuri scoțiene: sosirea previzibilă pe Otopeni la 15:55 (călâi), îmbarcare până la 16:31 (cald) și asigurarea flighradar24.com că în viața ei legătură mea de Toronto nu a plecat mai devreme de 18:00 ora locală (hot de-a dreptul), urmată de un jet rece de 20 de minute de stat pe pistă, plecând abia la 16:50 din parking și decolat la 17:05, când șansele mele de reușită le egalaseră pe ale Romaniei înainte de CE U20. Aterizarea la 17:30 local time, iar visul călătoriei mele in Canada, un Dreamliner 787 (da, e LOT!), mi s-a arătat imediat, în geamul de pe partea cealaltă a avionului, expunându-și cu îngâmfare coada si motoarele zimțate în drum spre pista de decolare… 

“Good bye sucker!”
“Tomorrow never dies!” … All I am afraid of is “today” winning “Groundhog Day” style! 

Și daca nu e Niagara, un pic de acțiune tot a fost, fetele de la recepția hotelului oferindu-mi prompt camera 007 (!?). Din nefericire însă, fetele Bond pare că au prins avionul în seara asta…   Cum spuneam, LOTs of fun!

O, (rainy) Canada! 

Disciplinat ca un soldat roman (și somnoros ca un urs panda) la 6:00 dimineața mă arunc în taxi-ul către aeroport (WAW pt pasionații de aviație), doar ca să văd 2 minute mai târziu un SMS primit la 5:35 … a.m. evident. Zborul meu de Amsterdam începea în forță, cu 90 de minute întârziere. Necazul nu a fost întârzierea cu care începusem să mă învăț, cât ora și jumătate de somn furată. 

Cat despre conexiune încă eram în cărți dacă băieții erau paroliști. Și au fost, bătrânul Boeing 737-300, folosit de Virgin, Bruxelles Air, Ukraina Air și acum de un no-name lituanian (în numele LOT) lăsându-mă la poarta aeroportului la 11:00, exact când începea îmbarcarea de Toronto. 

Pas săltat prin terminalele Amsterdamului, check out automatic cu ePassport-ul meu și iata-mă la poartă. În paranteză fie spus, mașinile alea de check out mi s-au părut un pic rasiste. Cei 3 coreeni , domni și doamne, din fața mea au trecut în 30-40 sec fiecare. Eu în sub 10”! 

La poarta sunt chemat în mod special și mi se cere biletul. Nu, nu boarding pass-ul ci biletul . Like, cine mai are bilet azi? 

“N-am mamă n-am tată, fără bilet nu zboară nimeni!”

Am dat pdf-ul electronic dar pare că le depășea pe fete. După 5 min întreb dacă au nevoie de ajutor și cea mai înțepată din ele îmi spune că ăla nu e bilet și că fără bilet nu pot călători. Eu având deja un boarding pass pt zbor emis în Varșovia.  

I-am spus că îi pot da numărul de e-ticket dacă asta poate o ajuta . Intre noi fie vorba, ăsta e tot e-ticket-ul, adică un număr doar, ca de aia e “e-”. Când, exact în momentul ăla, mă găsește miraculos in sistem. Mă întreabă unde plec după Toronto, ii spun Vegas și mă roagă să aștept să verifice ceva. Basically era ziua mea bună sau proastă, depinde cum o iei. Voia să-mi ofere un deal: stau in Amsterdam + bani + hotel + bilet mâine până în Los Angeles. Păcat că eu aveam treabă în Vegas și prea puțin chef de încă un avion, că altfel o dădeam naibii de Canadă. Așa însă deal-ul a picat. Da’ la cât de frumos m-a rugat, parca și acum mă gândesc… 

Zborul în sine a fost ca un drum la Timișoara pe Valea Oltului. Lin si fără peripeții in numai 9h00. Către Calgary ar fi fost ca un drum pe Valea Prahovei…înspre 10h30. 

Canada (“O, Canada” cum o cânta canadienii in imnul lor, pentru curioși aici  https://www.youtube.com/watch?v=uFCR5pq4TbA) mi s-a arătat diferită de la început…diferită de vecinul de la sud evident. Vegetația e ca la noi , orașul aduce mult a Europa (pe alocuri a Londra cu casele mici si înghesuite), pare un pic run-down (in downtown Tornto), și inspiră un aer matriarhal…opus atitudinii competitive a amicilor de continent. 

O …

Dar am sărit un pic înainte fără să spun ca din momentul aterizării până în hotel mi-a luat fix 30 min, cu tot cu deplasarea prin aeroport (care nu e mic), control de graniță (foarte friendly, deși eram prima oară în Canada) , deplasare cu un tren intern pana in terminalul 3 unde era si Sheraton-ul meu si cazare. World record zic! 

Obosit doar un pic (cât de departe să fie Timișoara?) am zis că dacă măcar nu am apucat sa vad Niagara , biletul cumpărat pe net pentru Toronto Tower tot trebuie folosit. Așa că descoperind că există tren până în downtown, m-am aruncat în el, călătoria evocându-mi încă odată Londra pe ruta Heathrow-Paddingon, doar că la o treime de preț . 

“Mine is definitelly not bigger than yours!”

Union Station, un fel de Gara de Nord in Bucuresti sau Paddington, St. Pancras și Waterloo (toate la un loc) în Londra, e la doi pași de CN Tower, numele oficial a cândva celei mai înalte clădiri din lume.

Păcat însă că pentru vizitare îmi trebuiau cei 2 pași + 3 ore de stat la coadă. Vezi bine e sâmbătă și, oricum, turiștii nu au w/e. Așa că a rămas să sper ca în maxim 6 luni ajung din nou aici (cât e valabil biletul), am admirat o ploaie viguroasă nord-americană (anunțată si pe telefonul meu de omologul canadian al RO-Alert-ului), am dat o tura prin triunghiul fericirii turistice (Roger Center-CA Tower- Acvariu), am pozat rapid turnul, doar de jos in sus, și dus am fost. Sau mai exact întors…la hotel. 

Vreme vine…
Vreme trece…

Când scriu e 19h00 ora locală și mă mândresc că pot încă trage de mine suficient cât să am (sper) o noapte normală. Oricum, Canada ramâne cel mai cool apetizer pe care l-am avut vreodată. Rămâne deci, la ce foame mi s-a facut, să mancăm cândva și felul principal…

Altfel, parafrazând vestitul titlu de film “Dacă e marți e Belgia” se știe că duminică nu poate fi decât un Vegas continuu…sau Vegas-ul e o duminică continuă?… E târziu și mi se face somn! 

Vegas

În afara faptului că am mai bifat o premieră, intrând în US încă din Canada, grănicerii americani facându-ne deja “pre-contolul” în Toronto, multe nu (mai) sunt de spus despre ce a urmat. Cât despre pre-control, în realitate era full control, fără “pre”, denumirea fiind probabil menținută din cauze legale, în caz că se răzgândesc cumva, în timp ce ești în aer. În US nu ne-a mai controlat nimeni. 
Înteresant e însă că toata lumea, inclusiv echipajele, se supuneau exact aceluiași control. “Mofturi democratice” ar spune Tăriceanu!
Altfel Las Vegasul e bine ca întotdeauna…”ceea ce vă dorim și dumneavoastră”. Cer senin și 43C, “119 degrees” cum ar zice lumea pe aici (în Fahrenheit evident).
Așteptăm deci, în continuare, ca lucrurile să se întâmple…și să rămână aici !😁

Ce se întâmplă în Vegas….

Ray Ban, Microsoft, Napapijri, T-Mobile… A no name in a world of brands  :))) ! 

Dacă m-am născut prea târziu ca să văd aselenizarea în direct, am fost însă îndeajuns de norocos pentru a prinde timpurile când o raită în jurul lumii e la fel de dificilă ca un drum la Viena acu’ 50 de ani, iar o tură la Las Vegas e la fel de complicată ca o vizită lamare a băimărenilor, cu observația că nici cluburile din Mamaia nu seamana cu alea din Vegas si nici timpul petrecut pe drum nu e același. Și nu acu’ 50 de ani, ci azi! 😦

Devenind un fel de Balvanyos al multinaționalelor, din punct de vedere al team building-urilor, Vegasul nu încetează să uimească cu eficența organizarii (prânzul pentru 5000 de oameni durează fix o oră, iar scanarea de securitate a 25000 de oameni o oră și jumatate), tenacitatea cu care se adaptează la nou (roboții de livrare a pachetelor mișună prin hotel, Uber si Lyft sunt la ele acasă și totul are și un avatar online) dar și cu inflația groaznică pe care, de la an la an, turistul o ia în piept. Recordurile de anul asta sunt 65$ pt un pahar de whiskey si 20$ pt unul de vin alb…”no brand” amandouă. Să nu se ajungă doamne ferește ca în Zimbabwe!…

Hot nights in Vegas

Cât despre celebrul “What happens in Vegas, stays in Vegas”, se pare că băieții, într-o lume a click through rate-urilor, target audience-ului, brand penetration-ului sau bounce rate-ului, au început să se mai gandească.
Așa că înțelegând dificultățile autorităților în lupta cu inflația, pun și eu umărul cu postarea asta la un “awarness” sănătos, în speranța că, dacă procentele de creștere a turiștilor și cel al prețurilor sunt un joc de sumă nulă, să apuc vremuri mai bune în Las Vegas.   

Buena suerte Vegas!

PS: Delicioase anunțurile aproape disperate ale speker-ului pe McCarran, la una din porțile de îmbarcare: “Nu avem nevoie să vă vedem ID-urile sau pașapoartele. E un zbor intern!” The country of free! 

Mexic1

Mexic – Piramide și tequila

Reușind să bat încă un record, 50 min de la aterizare până la debarcarea în terminal pentru bagaje și control pașapoarte, mi-am făcut triumfal intrarea în Ciudad de Mexico pe o ploaie cu spume.

A doua zi aveam să descopăr cea mai neașteptată legătură între agricultură …și restul. Se numește agave și datorită ei dacii mexicanilor au făcut piramide, au făcut party-uri și medicină, s-au apucat de religie și știinte și în general au existat. Planta pare un fel de briceag elvețian oferindu-ți un suc dulce și plin de proteine (cca. 6l/zi), suc care fermentează și în ceva alcool (pulque), faci arma din ea având un ac foarte ascuțit în vârful frunzelor, ac care e scos gata atașat cu sfoara de cusut (serios!), are proprietăți antiseptice și poți scoate din ea și ceea ce a fost probabil precursorul hârtiei. Mai lipsea să facă și cafea sau făină pentru pâine și aveai de toate.

Mexic4
“Asta e aia albastră?…Avem deci băutura asigurată! Mariachi cine aduce?”

Pe scurt dacă agava nu era, băieții nu erau în stare nici să numere până la 10, cu atât mai puțin să se apuce de piramide, matematică și astronomie.Cu tequila situația e diferită, în esență ea fiind contribuția spaniolilor la civilizația locală, odată ce i-au învățat pe localnici distilarea. Iar materia prima se întâmplă să nu fie agava “briceag elvețian” ci alta, numita agava albastră care, surprinzător, așa și arată.Proaspătul meu amic, Jesus, cândva se pare ghidul personal al lui Trump, fără să specifice dacă asta s-a întâmplat înainte sau în timpul actualului mandat al iubitorului de ziduri finanțate din banii clasei muncitoare mexicane, a ținut să mă învețe cum se bea tequila. A menționat că, fiind băutor profesionist, are nevoie de o doză dubla pentru demonstrație. Lucru care m-a obligat, repetând întocmai pilda fratelui Jesus, să procedez la fel.

Mexic3
“I love my job!”

Nu am putut însă repeta gestul lui, când la sfârșitul demonstrației de băut dușca de tequila, a exclamat din tot sufletul “I love my job!”
Și dacă întotdeauna au fascinat asemănările dintre civilizațiile îndepărtate, tequila mi-a oferit ocazia să mă gândesc la “snake wine”-ul chinezilor, prin reprezentant-ul gamei : Gusanos tequila. Pentru vorbitorii de franceză, “gusanos” înseamnă viermi :D!
A, și să nu uit: nu încercați în Mexic schema cu sarea la baza degetului pentru că veți câștiga la fel de multă simpatie ca pusul apei în ristretto în Italia. Și dacă apa în ristretto și-a făcut totuși un nume (se numește “caffe americano”), pentru sarea pe deget mai mult decât un „gringo tonto” n-o să primiți!
Cât privește piramidele de la Teotihuacan (al patrulea rând de piramide pentru mine după cele de la Luvru, din Egipt și din Belize) arată impresionant.

Mexic2
Touch me not!… :)))

Vărful piramidei are o găurică în centru căt un deget, evident neputând să reziști să nu bagi degetul în ea. Cică e cea mai energica găurică din emisfera vestică dacă o conectezi cu soarele. Mă întreb cum o fi aia din emisfera estică…

În plus mi s-a parut că cele două piramide au o clară culoare locală, americană. Și asta în mod evident, piramidele pe bază de bere ale egiptenilor sau cea pe bază de croissante a francezilor de la Luvru, neavând cum să semene cu cele pe bază de pulque ale Aztecilor.

More to come…dar fără cutremure daca se poate !:)

Mexic – Politică și cutremure

Piramidele și tequila fiind bifate, a doua și dealtfel ultima zi în Ciudad de Mexico am dedicat-o orașului. Pentru cei 2230 m la care se află, orașul arată surprinzător de așezat, cu strazi, parcuri, case, blocuri etc care mai degrabă amintesc de Madrid sau Buenos Aires decât de Nepal, Tibet, Machu Picchu sau La Paz (n-am fost în niciun loc din astea, dar le-am google-it). Altitudinea vine la pachet cu avantajul unei clime mai blânde (25C în iulie), dar cu dezavantajul lipsei circulației aerului care favorizează poluarea și a unor piste foarte lungi care să permita traficul în siguranță pe aeroport.

Ciudad6
“Spune după mine: este anticonstituțional sa ataci Constituția!”


Aeroport care în paranteză fie spus, deși e foarte mare și-a atins capacitatea (pentru cele 20 de milioane de locuitori), iar unul nou nu se întrevede la orizont. Ce frapează este înălțimea foarte mică a clădirilor din oraș (cu excepția câtorva zgârie nori din centru) și asta pentru că seismele (mari, de peste 7 grade) sunt foarte frecvente . Ghida îmi povestea încă de seismul din ’85 ( după care erau gata să renunțe la Copa del Mundo din 86), dar în contextul în care după acel cutremur mexicanii au luat-o pe urmele japonezilor și al chilienilor devenind „an earthquake ready nation”. Deși pe de altă parte, având în vede fascinația mexicanilor pentru moarte, Doamna Moarte fiind un personaj în sine cu festivaluri, admiratori și tot tacâmul, s-ar putea că noile normative în construcții să îi cam încurce.

ciudad3
De souvenir-ul ăsta nimeni nu scapă!

Tot ghida mi-a oferit și o lecție de politică mexicană, scara 1:1. La 11 milioane de oameni în Ciudad de Mexico, începând din anii 60 încă 11 milioane s-au așezat în suburbii (în esență pe dealurile din jurul orașului). Oportunitate excelentă pentru politicienii de toate felurile care au început un program de împroprietărire gratuita cu locul de casa (150-200mp), cu condiția ca atunci când partidul are nevoie de tine tu să îl sprijini.
Și ca să își arate și loialitatea față de partid (sau poate ca și element de control) fiecare împroprietărit și-a vopsit casa în culorile partidului, Mexicul arătând astfel la propriu cât de colorata poate fi deci viața politică.

Ciudad1
La cat roșu e se pare că socialiștii deja au câștigat în circumscripția asta…

Viață politică ce avea să mă frapeze și în Piața Constituției, în care, ceea ce de la departare credeam că e un târg de diverse, s-a dovedit a fi zona rezervată protestelor. Zona era populată de cateva mii de oameni (și poate 100 și ceva de corturi) , afișele fiind mai mult decât grăitoare „Trăiască Zapata, urmează

Ciudad4
Hai ca e prietenoasă…

lupta”. Luptă la care n-am vrut să mai stau, biletul meu de hop on – hop off neincluzând-o! Asa că bifând „centro historico”, inclusiv un prânz excelent cu numai 100 de pessos (5€) într-o tavernă în care eram probabil singurul ne-mexican, o bibliotecă deschisă într-o fostă biserică (lucru foarte rar in societatea religioasă mexicană care mai degrabă ar deschide biserici în biblioteci), încă un protest cu scandări pe un bulevard închis traficului și palatul Chapultepec care luni fiind, era închis pentru vizitatori, salvându-mi mustrările se conștiință că nu la-am vizitat, lipsit de chef fiind, am concluzionat vizita:
Dacă ai muta toată populația României în Ciudad de Mexico orașul ar gestiona-o super elegant. Daca însă i-ai da și problemele României, l-ai îngropa în mai puțin de un mandat de primar, asta dacă nu devansezi alegerile prezidențiale și scurtezi chinul urbei.

Hasta luego Mexico, Cuba next!

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s