Una dintre cele mai dragi întrebari polițiștilor de frontieră din SUA este: “Do you have a return ticket?”. Evident ca și cum posibilitatea începerii unei noi veți “in the land of free” ar păli, pusă fiind în balanță cu cei 4-500$ deja investiți în biletul de întoarcere. Cum ar veni: “Dă-o draq de Americă cu autostrăzile, milioanele și luxul ei. Pierd ăia 500$ așa că mai bine mă întorc in Vasluiul/Teleormanul/Giurgiul meu drag!”
Evident nici eu n-am scăpat și întrebat fiind, am degustat raspunsul demult pregătit, pentru care l-aș fi făcut mândru pe Moromete ăl bătrân: “N-am!”
Imediat însă am realizat că pe polițist l-ar fi deranjat mai puțin dacă i-aș fi spus că nu îmi amintesc cum mă cheamă, decât răspunsul asta! Omul însă văzuse multe la viața lui așa că “keeping its cool” a continuat : “Why?”. Moment în care s-a deschis în fața mea unul din acele “life choice moments” definite de “because!”sau “because I will fly back with my own plane”. Cum probabil opțiunea 1. omul o auzise de multe ori, a fost mirat să se afle în fața situației 2.
În orice caz, numărul opțiunii nu prea conta odată intrat în joc, așa încât m-am pregatit de Mărășeștiul (și Oituzul) interviului de intrare în SUA, care dealtfel a și venit! Pe scurt, dupa 10 minute de întrebări diverse, plus chemat un supervisor (she), în care am dezbătut inclusiv ce înseamnă să pierzi o viză (like “lost” nu “denied”), dar despre asta altă dată, omul s-a declarat mulțumit și mi-a urat “Welcome to the United States”…în gând! Pașaportul meu însă a primit urarea live și împreună am intrat fericiți “in the land of eagles”…deși sunt mai degrabă “bears” avand în vedere că LA, acest Tușnad al SUA, e in California.
SUA, o țară altfel prietenoasă când e vorba de zbor încă de pe vremea fraților Wright, a devenit “lately“ (cam din anii ‘80) sensibilă la tot ce înseamnă avion, submarin, tanc, bicicletă, om, mașină, rachetă, tren, trotinetă etc, “privertly run”, care poate, înainte de ajungerea la destinație, să arunce ceva saci cu diverse în “homeland”. Dacă trotineta, submarinul sau tancul au fiecare dezavantajele lui, cand e vorba de avioane lucrurile se complică. De exemplu, cand zbori dinspre sud în SUA trebuie sa aterizezi pe PRIMUL aeroport din drum, “no matter what”, ca oamenii să fie siguri că n-ai apucat să parașutezi ajutoarele umanitare de 10$ gramul. Business opportunity for Canada ați spune, dar e părerea voastră…eu doar relatez ce am auzit!
În cazul meu “my own plane“ se numește N6000Q – cunoscut dealtfel ca “November six thousands Quebec” pe cerul local – un Mooney M21C cu care îmi voi împarți urmatoarele 3 săptămâni. Cu el si cu Radu, băiat de Drumul Taberei, căruia loteria vizelor părinților lui i-au distrus o viață de film in România pentru a-i oferi un upgrade, dar in $, în sequel-ul din SUA.
One way ticket only! 