Big and Bigăr

Luptându-mă  cu Waze pentru cel mai simplu traseu de urmat, evident către nicăieri, îmi sare în ochi comuna Densuș. Dintr-un motiv care întotdeauna mi-a scăpat, bunicul meu în lecțiile lui de istorie, pe lângă Stefan cel Mare, Mihai Viteazu și Constantin Brâncoveanu, mereu îmi pomenea și de cea mai veche biserică din România: în Densuș, județul Hunedoara (niciodată nu uita să menționeze și județul). Acum mă gândesc că poate unul dintre motive era faptul că o vizitase (nu pot spune cu siguranță dacă așa a fost), pe lângă monument în sine, distanța jucând și ea un rol în consolidarea reputației bisericii, așa cum turiștii de mai târziu vor fi povestit despre piramide, pe care le vizitaseră ei înșiși în Egipt. Și da, prin anii ’30 o călătorie din vechiul Regat în Hunedoara era de menționat nepoților.

Oricum, 90 de ani mai târziu, fiind la 17 minute Waze de ea, nu costa nimic altceva decât minutele respective ca să înțeleg ce-l impresionase pe bunicul meu. Long story short, aducând mai mult a templu roman decât a biserică ortodoxă (coloanele incluse), mică, făcută din lespezi enorme, biserica pare că a văzut multe în existența ei. Preotul a menționat celor 4 vizitatori printre care mă aflam, chiar de două ori, că „turcii, tătarii si calvinii au distrus-o…” părând că ultimii au intrat pe listă dintr-un motiv personal lui. Oricum interiorul (foarte mic) cu picturile lui (foarte vechi) era aproape ireal, sub impresia momentului având o exclamație nepotrivită: „Cum o fi rezistând atâta timp?” (pare că de pe la 1200 și ceva). Momentul a fost taxat imediat de preot „Cu voia lui Dumnezeu!”, făcându-mă să mă rușinez de evidenta mea orbire laică.

La plecare am realizat și de ce nu prea auzi de biserică în context turistic (fără lecțiile de istorie ale bunicului meu nici eu n-aș fi știut de ea): pentru că se află în locul greșit, în Țara Hațegului, total acaparată în ultimii 30 de ani de dacii liberi, comori îngropate, tuneluri in Bucegi, Sfinxul, canalele energetice către alte lumi și altele asemenea, context în care lucruri pe care nimeni nu le-a văzut dar sunt vechi de 2000 și ceva de ani devin mult mai importante decât o biserică de 800 de ani pe care o vede toata lumea. Mofturi!

Și dacă tot eram în zonă am zis să vad și intrarea în Retezat, dincolo de barajul de la Gura Apelor. Barajul nu e vreun Hoover sau Vidraru, pe care să îl recunoști de departe lucind cu burta lui de beton curbată spre exterior, ci mai degrabă un deal pus intre alte două dealuri, perpendicular pe ele. Practic s-a făcut o grămada foarte mare de roci (cu argila in mijloc pentru impermeabilizare), dacă 7 milioane de metri cubi înseamnă „mare”.

Drumul până acolo e frumos, doar dacă însă n-ar fi fost duminică și vreme plăcută. Așa încă cei 20km de la DN până la baraj au fost făcuți ca pe Valea Prahovei cu două diferențe: densitatea de pensiuni pe metru liniar de drum e mult mai mare aici, iar pe Valea Prahovei mai ai totuși și 4 benzi în unele zone.

IMG_20200802_121402
Dacii liberi, ca și drumurile.

O mențiune specială și pentru băieții cu ski jet-urile de pe lac, pentru că, nu, ori suntem cocalari ori nu mai suntem!?

Înainte de evacuarea definitivă a zonei (Țara Hațegului) am avut ocazia să aflu că Sarmizegetusa, pe lângă nume de fată și de monument istoric, este si o comună. Dar nu cea cu cetatea lui Decebal (Regia) ci alta, între cele doua locații fiind vreo 50km. În caz că vreți să mergeți la Alexandria să nu nimeriți în Egipt zic.

„Moving on” cum zice turistul român, în drum spre altă regiune cu statut, mai ales autoproclamat (de Banat și fruncea lui zic), am avut șansa să merg pe unul dintre cele mai frumoase drumuri din România. Lat de doar o bandă, DJ 608, drumul care face legătura între Teregova, Mehadica și DN57B (în Mehadica faci dreapta si ieși de pe DJ608) trece printr-un peisaj incredibil. Atâta doar că ultimii 900m sunt neasfaltați și se parcurg cam în 10 minute, drumul devenind albie de râu pe alocuri. Norocul a fost cu Waze care indica, în avans, cei 900m, pentru că altfel DN-ul se vede numai în ultimii 30m. Ești astfel tentat să te întorci din drum, crezând că drumul este în starea asta pentru încă câțiva kilometri buni, imposibil de parcurs în mai puțin de 2-3h. Cât de greu e să asfaltezi ultimii 900 de metri dintr-un drum de 20 km? Cu toate astea îl recomand din plin.

IMG_20200802_155945
Acolo unde ProTV-ul n-a ajuns.

Motivul pentru care eram in zonă era cascada Bigăr (Bigger pentru milenials). Este exact cum te aștepți, ba chiar mai mult decât atât, în timpul vizitei având o puternică senzație de acasă, mai exact de stația Piața Unirii 2 când afară e zăpadă de 2m și metoul anterior a venit acum 10 minute. Pe scurt Duminică + COVID = Love pentru turismul intern.

După cei aproape 300km ai zilei, seara urma să se termine, cum altfel, in the middle of nowhere. “Nowhere” care de data asta se numea Potoc. Locul ales, o pensiune absolut șarmantă, zestrea doamnei, care a ținut cu tot dinadinsul să îi facă și etaj. Domnul, respectiv adoptat fiind în sat, s-a (cam) opus, nevazând utilitatea demersului.

Noroc cu tata socru care a vrut sa le facă cadou o scară…cu orice preț. Am văzut astfel cea mai tare scară care se termină în tavan, evident temporar, pana trece criza COVID-ului. Oricum, casa banațeană (ignor deja scara) , dar mai ales apusul, au făcut toți banii.

IMG_20200802_211650
“Tu nu ai nicio vină/Pentru mine erai nicotină!” – Andra

Mai ales că apusul l-am vazut gratuit de la vecinii nosti sârbi, soarele apunând de după dealurile lor. Cum s-ar zice am văzut si Serbia…

 

IMG_20200802_205443
Cum ar veni vazui și Serbia vericule…sau stai, că e Banat…

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s