Două ingrediente

Capitala unei țări se presupune a fi ”cel mai cel” oraș pe care națiunea l-a putut construi. Că d-aia e capitală, nu? Budapesta, Bratislava sau Chisinău, ba chiar și Bucureștiul, sunt exemple clasice. Cu 20-25% din populație (Chișinăul chiar cu aproape 50%) și cu procente la fel de mari din GDP-ul național, orașele astea arată ”who’s the boss in town”, sau, mai exact ” Who’s the boss town”. Sigur, sărim peste excepții precum Brasilia, Canberra sau Sri Jayawardenepura Kotte (aici v-am prins, este noua capitala a Sri Lankăi despre care știu doar o singură persoană care poate să îi spună numele pe dinafara fără să îl googălească – fiica mea, Oana). Ignorăm și situațiile de borderline cu dublă sau chiar triplă personalitate precum Africa de Sud sau Olanda și rămânem doar cu modelul clasic de oraș ”The biggest loudest and brightest”. Apropo, cum de nu s-a gândit până acum Trump să mute capitala de la Washington la New York? Mai ales că e de prin partea locului? Dar să nu ne pripim, zic.

Revenind, în contextul Arabiei Saudite Riad-ul (Riyadh în traducerea latină a ortografiei arabe) joacă rolul big brother-ului în țară. Atâta doar că, asemeni unuia dintre părinți care vine în noua căsătorie cu un copil, ”cel mare” al cuplului fiind doar mare după ambii părinți, având însă un semi-frate mai mare, așa și Jeddah-ul întrece Riad-ul cu aproximativ 1200000 de locuitori…and counting. Îl ajută poziția strategică la marea Roșie, faptul că e port și, deloc lipsit de importanță, faptul că e poarta spre Mecca și Medina.

Revenind însă la Riad, dacă nu e cel mai mare oraș din țară, are însă un atu. Și sigur, aici nu mă refer la reședința permanentă a familiei regale și a guvernului, ci la faptul că are statut de capitală de cca 200 de ani, înainte chiar ca Arabia Saudită să ia naștere în forma actuală. Pe vremea respectivă era doar un orășel din case de lut, cam 15km lângă Riad-ul de azi, în Al Turaif, oraș pe care saudiții l-au prezervat super profesionist și plini de mândrie pentru trecutul lor.

Și cam asta e tot! Îmi pare rău că dezamăgesc, dar în esență orașul de 4 milioane de locuitori e format din două bulevarde centrale foarte late, ceva zgârie nori între ei, din care cel mai mare, Kingdom Centre amintește de un desfăcător de bere, sau de emblema Dacia, care la rândul ei tot de un desfăcător de bere amintește. Recomand vizitarea podului (bridge adică) de la etajul 99, cu observația că și la capitolul ăsta Jeddah-ul e pe primul loc, Jeddah Tower fiind în construcție și depășind deja etajul 100 În rest o mare de case de 2-3 etaje, în principiu albe, multe autostrăzi, șoferi extremi de agresivi, lovitul din spate aparent fiind sport național și foarte nervoși. O domnișoara de până în 30 de ani, aflată în spatele nostru, doar că nu s-a dat jos să îl ia pe Uberist la bătaie că a oprit fix 10 secunde ca să ne dăm jos și a blocat-o în trafic. Între timp coada avansase în fața uberistului cu aproximativ 10 m și ea, vezi bine, a fost ținută pe loc.

Așa încât o zi este mai mult decât suficient să vezi Riad-ul (inclusiv Muzeul Național pe care îl recomand), a doua zi de dimineață luând-o din loc către Avis ca să le returnăm mașina. Doar că returul era în Jeddah, aproape 1000km către sud, kilometri care însă pe autostradă îi faci în ”no time” – 9h în cazul nostru, 30 de minute pierzându-le aiurea greșind drumul la intrarea în Jeddah, prima întoarcere fiind peste 30km.

Deloc aiurea însă, când ne apropiam de Mecca, am omis ieșirea de pe autostradă, inscripționată clar, pe panou de culoare roșie cu litere albe ”Non-muslims exit” !

Ne-musulmanilor le este total interzis să intre in Mecca, lucrul fiind specificat și pe viză. Google maps, la rândul lui, menționează când îți prezintă ruta, că traversezi ”Haji boundary area”. Intrarea în oraș este oricum interzisă pentru non-musulmani în Mecca, dar în perioada Haji-ului (care tocmai a început) se instituie o zona mai largă. Evident, nu aveam de gând să intram în oraș, planul fiind să mergem pe centură după care să ieșim rapid din zonă. Cam cum am intra prin Afumați, am merge pe centură și am ieși pe la Buftea. Problema era însă că Otopeniul și Buftea erau în interiorul zonei de interdicție și, deși nu intram în orașul propriu-zis intram în zona Haji-ului. Probabil că tot tranzitul prin zona respectiv ar fi durat undeva între 5 și 10 minute (la 120km/h). Cine să știe, mai ales că eram cu numere de Arabia Saudită, nu?

Ei bine, se pare că saudiții au avut de a face din plin cu băieți isteți din Occident, cărora li s-a părut cool să încerce o aventură în Mecca, mai ales că de când cu Insta și You Tube, poți face și bani cu asta. Așa că la doar 5km de la intersecție este instalat un filtru total cu controlul actelor fiecărui pasager, pe ambele sensuri. Se controlează inclusiv ieșirea din zonă, astfel încât, dacă la dus te strecori, te prind la întors. Sigur, există o comunitate turcă sau tătară cu pașaport de România și poate că și mustața m-ar fi ajutat, dar pentru dovedirea calității de musulman se pare că e nevoie și de o hârtie de la imam. Nu că mi-ar fi trecut vreo milisecundă prin cap să mă dau musulman. Ca atare am fost întorși 180 de grade, pe o banda de refugiu și ni s-a explicat care era ruta către Jeddah pentru ”non-muslims”. M-am bucurat însă că n-am fost supus și unui examen oftalmologic, ruta fiind semnalizată atât de clar încât examenul ar fi părut justificat.

Înainte să părăsesc autostrăzile saudite două observații merită făcute.

Prima e că saudiții au economisit serios când e vorba de parapete. Nu există parapete pe autostrăzi și asta pentru ca atât pe margini cât și în centru sunt spații mari, nivelate și compactate așa încât să ai loc suficient să ieși în decor. Sigur spre disperarea service-urilor auto și a spitalelor care au mai puțin de lucru, dar hei, nu poate câștiga toată lumea.

A doua observație ține de mai vechiul nostru subiect, benzinăriile. În primul rând sunt distribuite neuniform, putând întâlni 5 în 20km și niciuna în următorii 200km. În al doilea rând nu sunt toate semnalizate pe Google și nici pe drum, putând rata foarte ușor intrarea în benzinărie care e de fapt o intrare pe un drum paralel autostrăzii cam la 3 km înainte de benzinărie, în dreptul benzinăriei neputând intra de pe autostradă. În al treilea rând destul de multe sunt închise sau în construcție (adică nu au combustibil la vânzare). Toate astea te obligă la un management al combustibilului extrem de conservator. Cam cu 350km înainte de terminarea benzinei trebuie să începi să te preocupi de alimentare. Altfel poți avea parte de o experiență inedită în deșertul Saudit, care deși nu e atât de izolat ca cel australian, are cam aceleași caracteristici – e cald, fără apă și cu distanțe mari. Dacă n-ar fi logistic prea complicat, o alimentare în Deșertul Saudit ar putea fi tema unui excelent joc din Squid Game în sezonul 3.

Și dacă tot am amintit de deșert, vreau să spun două cuvinte despre atitudinea sudiților cu privire la apă. Extrem de grijulii cu apa, având inclusiv cisterne care colectează apa uzată, saudiții o tratează nu ca pe un articol ci ca pe un simbol. De la comerciantul din Jeddah care a ieși spontan și dezinteresat din magazin cu două sticle mici de apă când ne-a văzut prin furtuna de nisip, la cel din Riad care chiar înainte să ne spună ce vinde în magazin a făcut același gest sau la sticlele de apă ordonate la vedere și oferite gratuit în toate locurile turistice, atitudinea oamenilor este aceiași. Apa nu este un articol din care să faci profit (se aude Aeroportul Otopeni sau restaurantele din București?) ci un simbol al ospitalității și vieții care îl salvează pe primitor și îl înnobilează pe cel care oferă. Atât de importantă este apa încât ”Zam-zam” apa sfântă ce vine dintr-un anumit izvor, este oferită în moschei și face parte din experiența completă a rugăciunii musulmane în moschee. Am avut oportunitatea să o beau în moscheea din Medina, în timp ce așteptam la coada pentru vizitarea mormântului Profetului, fără să știu în acel moment semnificația ei. Sukran!

Și cum toate lucrurile bune au un sfârșit, așa și expediția arabă are unul. Cât se poate de clasic, dealtfel. Returnat mașină, plătit km suplimentari (ocazie cu care pot să îmi trec în CV-ul de șofer 4000 de km prin Arabia Saudită) și urcat în terminalul Plecări. Fun fact, n-a zis nimeni nimic de cele 3 flash-uri de radar încasate, așa că presupun că au rămas ”din partea casei”.

La plecări însă se pare că Pegasus-ul nu zboară din Terminalul 1 ci din cel de Nord, locul clasic al debarcării pelerinilor de Haji, care, așa cum am spus, tocmai începuse. La care terminal se poate ajunge cu taxi-ul doar. Așa că, la plecări fiind, am agățat o mașina, sau mai exact șoferul ei pe noi. In domn cam la 70 de ani, cu aparate auditive la ambele urechi, care probabil nu mai aveau baterie niciunul și un calm desăvârșit. A părut că a înțeles ce vrem, ba chiar a zis ca e OK să plătim cu cardul, pe drum dându-mi un card cu detaliile lui bancare.

Ca să înțelegeți exact situația, închipuiți-vă ca ajungeți la Otopeni și acolo vi se spune că zborul dvs. Wizz nu pleacă de acolo ci de la celălalt terminal, aflat cam pe unde e METRO Berceni. Berceni, nu Băneasa, nu Voluntari! Sigur autostradă etc dar 25 de km sunt 25 de km, mai exact cam 20 de minute pe drum. Ajunși acolo, în timp ce domnul în vârstă nu înțelegea de ce transferul meu de pe Revolut în contul lui bancar saudit nu a intrat instant, aflăm că de fapt zborul de Istanbul nu e făcut de Pegasus ci de o altă companie, care, ce crezi, pleacă din Terminalul 1. Așa că, după ce am scos repede cash, bătrânelul ne-a dus înapoi, cu o viteză care n-a depășit 90 km/h în timp ce mașinile zburau pe lângă noi făcând în ciudă radarelor de pe drum care îl urmăreau doar pe bătrânel.

În final, colac peste pupăză, la ultima curbă stânga de pe o autostradă pe alta, omul a luat-o dreapta, întorcând în U cam 3km mai încolo. Adică la Piața Romană în loc să facă stânga spre Aeroportul Otopeni s-a dus până la Piața Unirii unde a întors și a luat-o spre Otopeni.

Și iată cum, am reușit să facem un drum dus București-Ploiești, doar fâțâind-ne în aeroportul din Jeddah în căutarea porții de îmbarcare corecte.

Dacă mai pun aici și scanerul de la Duty Free care, la poarta de îmbarcare fiind deja ”final call”, se încăpățâna să nu scaneze, avem imaginea unui final de Holywood, o combinație de ”Independence day” cu nava care iese din nava mamă în ultimul moment și anunțurile spectaculoase din anii ’70 care anunțau pe toată lumea că ”Elvis has left the building”!

Un ”bulding” care arată cât de ușor se construiește când ai doar două ingrediente: bani (petrol în cazul saudiților și fonduri europene în cazul nostru) și conducători cu creier (șeicii în cazul saudiților).

Și ca întotdeauna: ”Travel for the journey and not for the destination!”

Over and out!