Less paperless

Așa cum legenda spune ca întotdeauna criminalul se întoarce la locul faptei (incluzând aici si noul nostru amic, COVID-ul, cu observația că ăsta nu se intoarce decât după ce suferă o mutație) și cei atinși de microbul călătoriilor par că fac același lucru. Doar că ei nu se întorc ci pleacă…și nu la locul faptei, ci de acasă. Toată fraza pare un pic de-a-ndoaselea, dar ce nu mai e de-a-ndoaselea in perioada asta?

Dupa ce in iarna lui 2020 am devenit acționar, fără voia mea, la mai multe companii aeriene, rezervându-mi un al doilea World Tour, exact când Covidul de destrăbăla în raiul socialist din Wuhan și sudorii chinezi nu mai pridideau cu sudatul “de carantină” al scărilor de bloc, în vara lui 2021 iată că situația s-a schimbat.

World Tour-ul mentionat, care în loc să produca bani ca la marile formații de muzică, în cazul meu consumă bani, situație coerentă deci cu lipsa mea totala de ureche muzicală și pe palierul material, a fost “pus pe raft”, ca sa traducem putin din engleză. În primul rând pentru că odată cu Covidul lumea a devenit foarte mare. Cam cum era lumea lui Magellan pe la 1521: omul știa când plecă, dar nu stia unde ….si nici când o să se întorcă.

În plus, pare că nimeni nu reușește să se înțeleagă cu nimeni cu privire la ce e sigur și ce nu, ce vaccin trebuie făcut, de câte ori și la ce interval, cum dovedești că ești vaccinat, care teste sunt bune si care nu, etc etc. Bref, numărul țărilor străbătute în orice noua aventura trebuie redus la minimum. Evident cu o rută bine cântărită de genul Canada-Rusia-Canada, sau Rusia-Canada-Rusia , faci un ocol al Pamantului pe cinste, cinste însă pe care o las altora, nefiind după 18 luni de diverse carantine Covid in nicio dispoziție de virtuozitate.

Astfel încât decizia, in 3 pași, a fost rapidă si clară:

Vaccinare pentru „pașaport de călător”. Checked – Astra Zeneca prin luna mai cândva!
SUA punct de plecare – aparent americanii fiind cei mai “chill” si cu capul pe umeri dintre toate statele lumii când e vorba de gestionarea Covid-ului
Nu e mai bine nicăieri ca acasă, in UE adică, mai ales la întors. La dus era mai bine sa mă fac că nu cunosc spațiul Schengen, aflat pe listele de culori vii sau întunecate ale SUA când vine vorba de importul de Covid. Un (alt) moment in care a bucur ca olandezii n-au luat încă portul Constanta.

Și cum alături de codru, de-a lungul istoriei, pare ca turcul a fost celălalt frate cu românul, plus punctul 3 de mai sus, Istanbul a devenit “exit point” -ul din București pentru orice încercare de evadare în SUA.

Intrând în terminal, după 18 luni de pandemie, m-am apucat să cercetez Otopeniul cu aceiași curiozitate cu care te uiți la verișoara pe care n-ai mai întâlnit-o de 5 ani, de la nunta ei: parcă e ea, dar parcă s-a schimbat! În cazul Otopeniului schimbarea însemnă ceva magazine închise (La Sarmale R.I.P.), aerul condiționat dat pe minimum (zero e minimul oricăror numere pozitive), căruciorul de covrigi hipsteresc, parte definitorie a lumii post-început-de-Covid (mai avem pana la post-Covid), măști, gel, termometre, stații de control de graniță pe bază de „e-passport” si „face recognition” („no touch” vezi bine), instalate în tandem cu porțile electronice de scanare code bar pentru acces la controlul de securitate.

Altfel verișoara era aceiași, lipsa parcărilor, românii din Spania, Italia, Anglia, etc cu tricourile mulate, cerceii, inele si lanțurile de aur tip „inflation hedging” sau haosul de la „drop off” plecări (deși ăsta e de bine în actualele circumstanțe) liniștindu-te pe deplin și oferindu-ți o puternică senzație de acasă.

Revenind la traseu, Istanbulul de data aceasta s-a numit Sabiha Gokcen, fiica adoptvă a lui Ataturk, prima femeie pilot din Turcia, cândva prin anii ‘30, în onoarea căreia turcii au numit al doilea aeroport al orașului, deocamdată fără burkă, în ciuda numelui cu foarte mari rezonanțe de incorectitudine politică actuală (pilot?…femeie?…).

Mai departe de Istanbul însă, capitalismul s-a impus. Tovarășii de la „Qatar Airways” au câștigat licitația la toate capitolele pentru cel mai convenabil bilet pentru Los Angeles : nu numai ca biletul era mai ieftin, dar iți ofereau si vreo 5 ore de zbor în plus în banii ăștia (excluzând escala în Doha). Practic reușeam să cumpăr cea mai ieftină oră de zbor, lucru excelent altfel….sau?! N-am rezistat însă, mai ales că, dacă aveam un pic de noroc, puteam trece fix peste Polul Nord, altă fiță inclusă în bilet, fiță pe care geografia Istanbulului nu avea cum să o ofere si care mă punea pentru prima oară în poziția de a ajunge in America nu peste Oceanul Atlantic (zis si „balta” de către prieteni) ci peste Oceanul Arctic (zis si „balta noastră” de către prietenii ruși).

Totul însă era să se ducă pe apa sâmbetei, într-o posibilă întorsătură de situație care m-a făcut să realizez că daca e ceva mai atacat de Covid decât viețile oamenilor, ăsta e „common sense”-ul societății, despre care de altfel toata lumea știe că nu e „too common” oricum.

Concret la 23h45 , două ore înainte de decolarea spre Doha, la check in fiind, doamna (domnișoara?) mă întreabă de testul PCR pentru USA. Zâmbind condescendent și salutând în gândul meu solidaritatea europeană și competența, atâta câtă e, a guvernului României, i-am arătat certificatul de vaccinare. Adică cum ar veni, dacă ea cerea un popă de treflă, eu aveam asul de caro. Game closed!

Se pare că jocul de cărți nu e prea agreat in Islam, întrucât doamna fără sa clipească mi-a spus „trebuie test PCR pentru US, indiferent de vaccinare”. Mat la mine, la Guvernul României , la UE și la celelalte rime asociate!

Scena care a urmat e clasica: perplexitate, chemat manager, explicat „US government regulations”, deși pe site-ul Qatar la reguli de intrare in US (salvate de mine in telefon) scria specific că ”in California there is no test requirement”, site-ul Qatar fiind însă desființat cinic de către supervizoarea (ce crezi, chiar de la Qatar) cu un sec „ăla nu contează” care m-a făcut să mă întreb dacă doamna e căsătorita și ce părere are despre soțul ei.

Încercând să parez atacul am sugerat o soluție elegantă: „Puteți să îmi amânați zborul cu 24h?”. Sugestie întâmpinată foarte prietenos de supervizoare cu un „Sigur că da, vă dau numărul să sunați la call center”, toată lumea cunoscând de altfel eficiența call center-urilor, mai ales la 00h30 în noapte, când ai o problemă care trebuia rezolvată în maxim 30 de minute până nu pleca avionul și se pierdea biletul.

Avea însă să fie noaptea mea norocoasă. Doamna a considerat în acel moment că îmi oferise deja o lecție pentru îndrăzneala de a lua de bun ce scria pe site-ul Qatar Airways și s-a hotărât să mă ajute. Mi-a spus ca pot face un test rapid, americanii nedorind neapărat PCR un test rapid fiind suficient, lucru care mi-a confirmat încă odată că de fapt și guvernul SUA e plămădit din același aluat birocratic ca toate guvernele lumii, doar hârtiile contând și nu ce e in spatele lor. În plus s-a oferit sa țină ghișeul deschis extra 10 minute ca să vin cu testul.

Am zburat la etajul 1, unde la ora 00h00 nu era practic niciun mușteriu la Test Covid Center, am dat pașaportul, am dat cu cardul și când să mă duc la recoltat mă strigă, alergând într-un suflet, doamna de la check-in: de câte zile sunt în Turcia și de unde am venit înainte? De o zi și am venit din România. Moment in care am atins cel mai de jos punct al nopții: „Romania is in Europe and Europe is on the red list. No travel to USA!”

Deci recapitulăm: eram vaccinat, pe cale să fac și un test rapid (anticipându-l negativ cu probabilitate de 100%), România avea intre 50 si 200 de cazuri pe zi (fata de 6-12000 Franta, Spania sau UK) și eu ca român nu puteam călători în SUA!! Cel puțin conform staff-ului Qatar. Mi-a venit în minte în momentul ala imediat expresia „As low as you can go!”. Avantajul însă al situațiilor ăstora e că de aici nu o poți lua decât in sus. Și în sus am și luat-o! Am explicat „Schengen + Romania = hate”, „Europe=Schengen, not Romania”, „virus in Romania „ioc” ” (ajuta să știi turcă uneori) și mai urma să încerc schema lui Dragnea cu „UE și spolierea României de către multinaționale”, moment când pe stația doamnei a venit un „tamam” salvator de la supervizoare. De unde morala că geografia și geopolitica trebuie sa facă parte din instructajul oricărui agent de „handling” modern.

Restul a fost floare la ureche, cu recoltarea, procesarea si hârtia emisa, totul in maximum 5-7 minute. 10 minute mai târziu Guvernul SUA prin agenții de check-in îmi (re)confirma cât de puțin trebuie pentru fericire – doar o hârtie. Moment în care am înțeles că, deși pe de o parte toți pretind ca pandemia a accelerat digitalizarea, pentru guvernele din toată lumea sloganul la moda pare să fie „Less paperless!”.

(Last minute edit: ulterior în SUA pe americani avea sa îi doara fix la locul aselenizării (și aia fake :D) de Covid, teste și vaccinuri. Cred că întrebarea despre asta ar fi venit, în caz că îi ajungea rândul, ulterior celor despre felurile mele preferate de mâncare de la grădiniță, nume favorit de animal, la câți ani am colecționat primul timbru și, evident, cine a omorât-o de fapt pe Elodia?).

„Off I am” deci, bagajul meu luat la cală ridicând serios miza unei potențiale blocări ulterioare pe aeroportul din Doha: cine vrea bagaje singure la bord?

Cât despre Doha, cu diminețile ei liniștite (36 de grade C la 5 dimineața) și peisajul de Mad Max, când se urmăreau ăia bunii cu ăia răii prin norii de praf ai deșertului, nu pare locul potrivit pentru nicio Cupa, cu atât mai puțin mondială și aproape exclus la fotbal.

Evident însă, fac opinie separata de FIFA, localnicii făcând eforturi vizibile chiar de pe aeroport, pentru a deveni o gazdă buna, în înțelesul occidental al cuvântului – deși Ambasada României mi-a dat SMS de bun venit spunându-mi să nu ies in stare de ebrietate pe stradă pentru ca asta e infracțiune, știut fiind că pentru români Qatar-ul e „drinking destination #1”!

Altfel aeroportul, pe lângă arhitectură, buna funcționalitate, mărime, magazine de aur și de parfumuri locale, locuri de joacă pentru copii, delegații care se întorceau de la Tokyo arborând steagul olimpic pe podea, promoții ”buy 1 get 2” la alcool (!) în duty free-uri, display-uri impresionante de lapte praf (!!) la pachete de 5kg în aceleași duty free-uri, modalități funcționale de a bloca scaunele (nu doar stickere lipite pe ele) și de a păstra distanța sociala și probabil prima toaletă familială, cel puțin după semnalizare, pe care am văzut-o vreodată, nu se remarca prin nimic. Era în esența ca un Otopeni, care la rândul lui n-are nimic dintre toate lucrurile înșirate mai sus.

Sărind astfel rapid dintr-un B797 într-un A350-1000 am luat-o spre Polul Nord sperând sa fac cea mai rapidă și radicala schimbare de fus orar: de la GMT+ 3 (ora Romaniei, Qatar-ului si Moscovei) , la GMT-7 (ora Los Angeles-ului) într-o fracțiune de secunda, daca secunda aia va fi prin Polul Nord, sau in câteva minute sau maximum zeci de minute, cu cat trecem mai departe de Polul Nord. Si așa a si fost! Am trecut pe la 86.15 grade nord, practic pe lângă Pol, vremea oferindu-ne pentru fix câteva minute, o excelenta priveliște a banchizei polare printr-o gaura perfectă în stratul, altfel consistent, de nori. Și „fun fact” am știut că ne îndepărtam de pol când brusc, deși direcția de mers nu s-a schimbat, heading-ul s-a schimbat din 340 si ceva grade (nord) in 190 si ceva grade (sud). Exact ca in bancurile cu Chuck Norris „Qatar Airways nu schimba direcția, direcția se schimbă pentru Qatar Airways”.