“Peace be upon you!”

Deși în zilele acestea Băsescu produce nostalgii puternice, din ce în ce mai mulți refugiindu-se în trecutul plin de charismă și leadership marinăresc, ca o soluție la nebunia politică internă a momentului în care nu mai știi care pe care deratizează, pe mine m-a fermecat mai mult Nuți și inițiativele ei din turism, sigur, înainte de facultate. A ei, nu a mea…

Astfel, cine poate uita tichetele de vacanță și ”litoralul pentru toți” care începea după terminarea sezonului, cândva după 1 septembrie. De frunza cu pricina o să vorbesc altă dată, nefiind importantă pentru povestea de față. Așa încât, bucuros că Trump a dat închiderea sezonului estival pentru Orientul Mijlociu mai devreme decât se aștepta oricine (Bibi, să-ți dea Dumnezeu sănătate pentru gândul bun), mi-am zis că o ocazie ca asta nu poate fi ratată. Așa încât, ”Hormuz or no Hormuz”, destinația s-a aruncat în fața mea ca un polițist care te-a prins cu 200 km/h pe autostradă, fiind șansa lui de pleca mai repede acasă cu planul la amenzi și permise ridicate făcut în ziua respectivă. Problema însă a apărut în alegerea punctului de intrate in zonă, Qatar-ul și Emiratele fiind închise pentru traficul aerian. Astfel, singura legătură rămasă, Arabia Saudită, avea marele avantaj că este suficient de mare încât Golful Persic să fie pe alocuri mai departe decât Frankfurtul de București și micul dezavantaj că cerea viză. Care viză însă, odată cu reformele șeicului MBS, conducătorul de facto al țarii, un strălucit exponent al „generației Y” de 38 de anișori bătuți pe muchie și cu o avere de ceva zeci de miliarde, mai ascuțite însă decât a multor miliardari contemporani, e devenit aproape o e-formalitate. Turismul, ca pilon strategic al desprinderii țării de dependența de petrol până in 2023, a fost facilitat la un nivel nemaivăzut într-o economie dezvoltată, cu atât mai mult într-o țară tradiționalistă, conservatoare și care, la urma urmei, putea să facă și alte lucruri stând oricum pe un munte de bani.

Aici au ajutat și prietenii turci, care asigură legături incredibile ca și conveniență, preț și frecvență. De data asta a fost rândul Pegasus-ului și a aeroportului ”mic” din Istanbul, Sabiha Gökçen (prima femeie pilot de luptă a Turciei modern, fiica adoptivă a lui Kemal Ataturk) să livreze conectivitatea. Bonus, zborul Istanbul-Jeddah, făcut cu un Airbus 321 neo nou nouț de 236 de locuri (bancurile cu Tarom sunt off topic aici), a avut numai 45 de pasageri. Evident fiecare cu ”patul” lui de 3 scaune, dacă îi lovea somnul. Aterizarea de la 1 noaptea a ajutat tranziției la clima Arabiei Saudite, cele 33C fiind evident de o delicatețe remarcabilă față de cele 41C de a doua zi.

Sigur, centrul vechi (medina) este atracția oricărui oraș din Orientul Mijlociu, culoarea locală a zonei fiind exacerbată de vântul puternic și furtuna de nisip care te obliga să te concentrezi doar pe clădirile de la maximum 50m din fața ta, lăsând admirarea zgârie norilor pentru altă dată…sau pentru alt loc. Centru vechi care era un mare șantier, aproape toate clădirile fiind evacuate și în plină consolidare. Ministerul Culturii saudit fără să aibă acces la fonduri europene aparent se descurcă mult mai bine decât multe alte instituții ”ordonatoare de credite” din România, inclusiv cele din domeniul apărării cărora UE le îndeasă bani în buzunarele cusute.i așa cum astronauții vor avea pe lună modulul de aselenizare ca să-și tragă sufletul între două expediții de explorare, și turiștii din zonă au trebuit să identifice câte o cafenea pentru a putea fragmenta expedițiile de explorare, ospitalitatea mediului ne fiind prea departe de cea selenară. Spre deosebire însă de astronauți, limitați doar la modulul selenar, în Jeddah ai și câteva baze masive în care te poți relaxa a la long și complet. Ei le numesc ”mall”-uri.

O mică eroare din partea mea, verificarea înainte de plecare a tipului de prize, a făcut să fie nevoie de un convertor, saudiții având același sistem ca in UK. Deși mai am acasă vreo 3, a trebuit să cumpăr încă unul. Vestea bună este deci că voi avea 4. Vestea proastă este că cel achiziționat este unul scump, World traveler adică, din care deja mai aveam unul acasă.

Cum Jeddah-ul nu este chiar chintesența farmecului saudit, orașul fiind în special un hub logistic pentru pelerinajele la Mecca și Medina a lumii musulmane, aeroportul având din acest motiv cam aceiași suprafață ca Bucureștiul (no joke!), este obligatoriu să închiriezi o mașină și s-o iei la pas prin țară.

Zis și făcut. Pentru numai 570 USD pentru 2 săptămâni poți să te bucuri de toate frumusețile peninsulei cu un Grand i10 Hyundai. Însă nu vă duceți vă rog după fentă cu ”Grand”-ul ăla din marca mașinii. E doar o mostră de umor sud-coreean. Chiria mașinii este practic principalul cost, urmat poate de apa pe care o bei prin deșert, benzina fiind la ”și altele” la doar 2,50 lei/litru. Încă încerc să văd cum fac să iau și acasă, mai ales că am cereri de prietenii din țară, oamenii transferându-mi deja banii pe Revolut.

Next stop Madinah (Medina), unul dintre cele două orașe sfinte ale islamului. In Makkah (Mecca), nemusulmanii nu au acces, lucrul ăsta fiind clar specificat și pe viză.

Apropo de viză, pdf-ul primit pe email este doar ca să-ți decontezi costul ei pentru ANAF, dacă îl pui pe firmă. La graniță nu au nevoie de nimic, pașaportul tău fiind deja în sistem, iar după întâlnirea cu ofițerii de imigrație și împreună cu amprente și fotografie.

Drumul până la Medinah, cam 470km, aduce cu Autostrada Moldovei, cu deosebire că este terminată, are 3 benzi pe sens și camere de radar fixe cam din 5 in 5 km. Vedem la plecare ce scor am reușit să realizez și mai ales câte ”nestemate” am primit pentru asta, ca să vorbesc în limbaj Duolingo.

Medinah, este un oraș religios și se vede asta cam peste tot. Fără ca oamenii să fie agresivi simți însă eticheta obligatorie și necesitatea unui comportamentul adecvat. Nu se fumează nicăieri (mare deosebire față de barul din Jeddah unde am degustat unul două trabucuri cu cea mai bună bere fără alcool ”money can buy” în oraș (aveau și shisha, dar nu sunt fan), iar comportamentul tuturor este foarte decent, respectuos și ne-strident, inclusiv sau mai ales d.p.d.v vestimentar. Probabil la fel de divers ca Londra sau New York-ul, datorită zecilor de mii de pelerini care vin din toată lumea, orașul îți dă o vibrație cosmopolită, nu în ultimul rând datorită arhitecturii hotelurilor (de lux – toate brand-urile fiind prezente), arhitectură care amintește de New York, dar un New York cu maximum 15 etaje. Și asta pentru că în oraș cele mai înalte clădiri trebuie să rămână moscheile.

Că vorbeam de Londra exista și un ”double decker” cu trasee bine stabilite, dar care, spre deosebire de cel din Londra, are și o secțiune acoperită cu aer condiționat la etajul de sus.

Cel mai ușor pentru orientare este rezervarea unui tur cu un ghid privat, având astfel șansa nu numai să vedem punctele istorice și religioase de referință, dar și să înțelegem contextul apariției islamului și însemnătatea fiecărui loc vizitat în contextul pelerinajului pe care musulmanii îl fac în oraș. Sar peste detalii, dar după tur am băgat o doză solida de Wikipedia pentru a-mi lărgi cât de cât orizonul după cele vizitate.

Punctul culminant este vizitarea moscheii Al Masjid-e-Nabawi (Moscheea Profetului) în care sunt înmormântați Profetul Muhammad și primii doi califi Abu Bakr și Omar bin Hatab. Vizitarea necesită aplicație descărcată, înregistrare după număr de viză și interval strict de vizitare, toate cuprinse într-un QR cod care se activează cu două ore înainte de vizita propriu zisă. Experiența este însă senzațională, în cele 30-40 de minute cât durează turul și trecerea prin fața mormintelor, cu pauzele necesare pentru credincioși ca să se roage, având ocazia să te afli în inima islamului și să înțelegi mai bine, în realitate, cât de asemănători suntem și, pe alocuri de ce, printr-o anume superioritate umană, religia a reușit să se impună în istoria lumii, deși creștinismul avea un solid start al primului venit de cca 632 de ani (anul morții Profetului). Din punctul ăsta de vedere, cred că serviciul făcut de Arabia Saudită omenirii prin deschiderea turismului este de 1000 de ori mai demn de Premiul Nobel pentru Pace decât orice scălămbăială a unuia care a ”oprit 7 războaie” cu prețul anestezierii bunului simț global, anestezie din care lumii îi va lua mult ca să se trezească, ani, poate chiar decenii, după ce omul nu va mai fi.

Iar formula de adresare formală a musulmanilor ”Pacea să fie asupra ta” (”Peace be upon you”) dă, pentru început, mai mult de gândit decât orice altă dezbatere.

Și ca să închei bucata asta în mod pragmatic, întreb pentru un prieten cum se face că în afara moscheii am văzut un laborator ambulant de donat sânge (islamic sau nu), în timp ce mila creștinească ortodoxă se manifestă în perimetrul catedralelor noastre creștine doar prin magazine de lumânări și icoane, aflate toate sub un strict monopol?

Și nu, nu vă grăbiți cu răspunsul, fiind posibil până la final să îmi mai apară și alte întrebări, așa încât am putea împușca mai mulți iepuri cu un singur foc. De focul răspunsului ziceam…

Pentru acum, ”ma’a salamah” !