Malaezia

“Sandokane, am sosit!”

Pentru cei din generația mea “Sandokan, tigrul Malaeziei”  este un film care ne-a format ca tineri pionieri și uteciști (Doamne ce idiotic sună expresia asta, dar jur că n-am inventat-o eu) . Filmul era  nu numai un “must”, dar era un “must” de vâzut de cel puțin 4-5 ori. După care în diverse forumuri (în special la ceea ce deja în mod instituționalizat se numea “la bară”, adica bara unde se băteau covoarele și unde era locul de adunare al găștii) se mai povestea de vreo 5-6 ori, câteodată cu dezbateri aprinse despre ordinea scenelor sau despre înțelesul lor mai mult sau mai puțin profund. Erau manifestările practice ale comentării operelor artiștilor, doar filme în cazul acesta, partea cu operele literare nefiind prea în vogă pentru ceea ce avea ulterior să fie cunoscută ca Generația X.

Filmul, văzut cu ochii mei de azi, era de categoria C, vorbit parcă în italiană (o variantă “spaghetti” a filmelor de aventură), în care eroul, Sandokan, un haiduc malaezian, batea la toți ca la fasole, momentul în care lovea fiind dublat sonor de sunetul unei hălci de carne care lovește o masă. Doar filmele cu Piedone îl puteau întrece la capitolul ăsta, însă alea mai aveau și ceva umor parcă, ceea ce nu-mi pot aminti și la Sandokan. Melodia filmului însă a făcut furori printre puștii anilor ’80, eu amintindu-mi-o și în ziua de azi. Căutați-o pe net.

Deci anii au trecut și iata-mă în țara lui Sandokan. Pe bune! În paranteză fie spus fusesem de vreo 4-5 ori în Singapore, dar niciodata in Malaezia. Capitala Kuala Lumpur (KL pentru lumea anglofilă) se afla la o oră de zbor de Singapore și este extrem de bine conectată. Dar nu a fost să fie, până când, acum, în cazul turului am hotărât sa acționez.

Zborul Hong Kong – Kuala Lumpur durează cam trei ore și e foarte simplu (și foarte ieftin, cam 30 E , evident dacă îl faci din timp). Aeroportul e un pic mai departe de oraș, cca 60 km, dar Uber-ul nu costa mai mult de 70 de ringgit pentru o oră și cca 10 minute de mers. Și că a venit vorba de bani, moneda lor, ringitt-ul, este la paritate cu leul. 70 de lei pentru 1h10 de mers cu taxiul, vă las pe voi să decideți dacă e scump sau ieftin.

Prima impresie (și de fapt și ultima) despre KL a fost de oraș foarte modern și conectat. În același timp e un oraș verde, foarte întins și deloc înghsuit cum e Bucureștiul. Orașul în sine are 1,7 milioane de locuitori dar zona lui metropolitană are 7 milioane. Până și din cifre îți dai seama că e un oraș aerisit, având relativ puțini locuitori în oraș, dar mulți în zona metropolitană.

Dincolo de toate însă, m-a surprins cât de bine a reușit Malaezia să își gestioneze diversitatea religioasă. Practic toate cele 3 religii principale (islam, creștinism și hinduism) conviețuiesc fără probleme, deși, atenție, islamismul în Malaezia nu este de tip turcesc ci mai degrabă de tip iranian (mă refer la strictețea regululor și nu la partea dogmatică shia vs. sunni). Se pare ca deal-ul este: “dacă ești musulman trebuie să respecți regulile islamului, altfel dacă ai altă religie e treaba ta ce faci”. Când vorbim de populația Malaeziei, statul a reușit să integreze foarte bine, pe lângă religii și culturi total diferte: malay, chinezi, indonezieni, etc. Asta cu atat mai remarcabil cu cât se pastreaza totuși o tentă islamistă destul de puternică în modul în care statul este administrat.

Ca țară Malaezia este practic “sora” mai mare a Romaniei: populatia, teritoriul și GDP-ul fiind exact 1 ½ cât ale Romaniei. Țara însă (sau KL mai exact) arata mult mai dezvoltată. Cum spuneam există autostrazi, infrastructură, zgârie nori și în general un vibe pe care il are un stat puternic.

Ce se simte însă destul de clar este polarizarea bogăției, mult mai accentuată decât la noi . Și verificând pe internet am văzut ca într-adevăr indicele GINI este mai mare pentru Malaezia decât pentru România (46,2 sv 27,4). Și cred că e normal să fie așa, la totaluri egale ale avuției pe cap de locuitor pe noi punându-și amprenta cei 45 de ani de comunism. În plus la noi capialismul estre mult mai crud, nepermițând acumularea unor averi uriașe. Bine, vârsta capitalismului și mai nou DNA-ul…

Și pentru că am vorbit de stat, câteva cuvinte și despre organizarea lui, pe care am gasit-o cel puțin interesantă. Malaezia are rege. Ales! Nu poate fi ales decat dîntrei cei 7 sutani ai provinciilor malaeziene și un mandat de rege 😊 dureaza 5 ani. (Ce tare: „mandat de rege”!) Cel care e acum în scaun și-a început mandatul în 2016 și e nascut în 1969, în octombrie.

 

Anteriorul era nascut în 1927 și a domnit până la 89 de ani. În caz de demisie sau deces se alege încă un rege pentru un termen plin de 5 ani. Nu se termina deci termenul regelui anterior, ci se începe un alt termen nou-nouț.

Evident ca orice stat cu o puternică tentă islamică au pedeapsă cu moartea pt trafic de droguri. Nimic de adaugat aici.

Revenind la KL, de departe atracția acolo sunt Turnurile Petronas. Care după toate standardele sunt impresionante. În primul rând nu e unul ci sunt DOUĂ. Un “statement” foarte arogant când vine vorba de a-ți afirma puterea ca stat. Pentru că în Malaezia Turnurile exact asta au facut. Deși Petronas este compania petrolieră malaeziană, Turnurile au fost o afacere a statului malaezian. Pe care a vrut-o terminată în doar 6 ani. Ca atare au angajat doua companii ca să construiască turnurile, câte una pentru fiecare turn (cred că japonezii si sud-coreeni au fost fericiții câștigători). I-a costat peste 1 miliard de dolari dar s-au putut bucura cca 10 ani de clădirea (clădirile) cele mai înalte din lume (cred ca au fost detronate de Taipei 101). Și pentru că tot am vorbit de scopul (nedeclarat) al cladirilor, acela de a proiecta puterea statului, trebuie spus că a statului islamic malaezian. Cladirile însele au d.p.d.v. arhitectural o puternică nuanță islamica, design-ul lor fiind dealtfel inspirat din arhitectura de tip islamic. Dar sunt foarte frumoase, grațioase și puternice în același timp. Mai ales noaptea arată senzațional.

Ca să vizitezi Turnurile nu este foarte complicat. Dar nici foarte simplu. Biletele sunt limitate (din motive de siguranță) și dacă vrei să fii sigur că le vezi la un anumit moment trebuie să îți faci rezervarea din timp (pe internet evident). Dacă apari “spot” riști să nu le poți vedea atunci, ceea ce mi s-a și întâmplat.

 

La concurență cu ele este Turnul KL. Denumirea pare banală, turnul deloc însă. Pe lângă panorama 360 de grade etc , atracția este secțiunea terasei suspendate cu podea de sticla. Practic pământul e sub tine la peste 200 de metri și oricât de curajos ai fi, dacă creierul își funcționează corespunzător și nu ești pe alcool sau droguri, te încearcă un sentiment de neliniște.

Dupa Turn si Turnuri o a treia atracție a KL-ului sunt Batu Caves. Un complex de peșteri săpate în calcar, destul de mari și impresionante (cam ca salina de la Slănic) și care sunt în esență un loc religios hindus.

Deliciul zonei sunt maimuțele, care îmi aminteau de cele din Gibraltar. Gălăgioase și tupeiste (am vazut cum i-au luat din mână unei turiste sacoșa în care avea o sticla de Fanta) sunt însă vânate de turiști non stop pentru fotografii. Pentru împătimiții de explorări se putea face și un tur în peșterile mai adânci, în special pentru a vedea fauna de acolo. Se platea însă cash (rară situație în Malaezia unde cardul e acceptat peste tot), așa că am ratat ocazia de a-mi eleva cunostințele de speologie.

Dincolo de cele descrise, în KL nu prea mai ai ce face. Evident există un mall uriaș la baza Turnurilor Petronas unde te poți afunda liniștit juma’ de zi. Poți cutreiera relaxat strazile din KL, în special cele care au restaurante și “street food”.  Mâncarea este foarte bună, iar prestația vânzătorilor, actul vânzării în sine, corectitudinea prețurilor, etc sunt impecabile, existând o încredere pe care ți-o dă în special religia și modul cum aceasta sancționează abaterile de la normele sociale – la  islam mă refer acum.

Vorbind de tururi turistice, este destul de simplu să te bazezi pe internet (Trip Advisor, Expedia etc), iar sfatul meu este ca după ce v-ați documentat ce doriti să vedeti, să va aruncati într-un taxi (Uber etc) și sa va faceti singuri programul. Adresele sunt clare, locurile sunt usor de vizitat iar ce faceti în respectivul loc, cât stați și câte obiective vizitați rămâne strict la latitudinea vostră, fără a fi încorsetați de un “tour guided” program. Și în plus e și mult mai ieftin.

În concluzie, două zile pline este exact de cât am avut nevoie ca să simt că am cunoscut orașul. Una pentru K si alta pt L. 😊