„Marea derută a imperialismului…”

Hotel Nacional, un fel de Athene Palace al Cubei, cu diferența că al lor a văzut mult mai mulți bani (cash), droguri, mafioți, arme, bărbi și uniforme , șefi de stat și revolutionari, decât al nostru…de departe!

undefined
Hotelul e un land mark al Havanei, suficient de longeviv cât să mă vadă și pe mine sosind după tormenta respectivă, plus o alta furtună valutară la închirierea mașinii, unde un curs de 0.98 CUC la dolar a devenit peste noapte 0.85 (parat cu vigilență revoluționară prin evitarea cash-ului imperialist american și folosirea bancomatului care afișa rata corectă de schimb).
Că a venit vorba, mașina, un Peugeot 307, plin de cicatrici ca un soldat al Legiunii după trei campanii consecutive in Africa de Nord, având 90000km + la bord, e probabil una din cele mai noi și luxoase mașini din Cuba . În plus, numărul, care se termina în 006, mi-a dat un plăcut sentiment al recunoașterii valorii, luând-o ca o avansare după camera 007 primită în Varșovia.
Revenind la Hotel Nacional, hotelul, la nivelul de lux al Inter-ului în ’98, când încă mai exista probabil „shop-ul” din hol, își menține clasa încă, nu în ultimul rând și prin atelierul de fabricare a trabucurilor. „Pe care l-am…fumat” că să îl parafrazez pe Horațiu Mălăele.
În plus gradina, relaxantă, luxuriantă și plină de amintiri care mai de care plăcute sufletului cubanez, de la Revoluție la criza rachetelor, îl ridică net peste orice omolog bucureștean.
Experiența a fost încununată și de un moment de mare autenticitate cubaneză, dat de lipsa completă a apei calde (atât seara cat și dimineața), cât și de tonul vigilent-inchizitorial al valetului de la ieșire care, la plecare, mi-a cerut tichetul de check-out. Cum ar veni dacă duceam bagajele la mașină și plecam fără să mai plătesc? Așa cum probabil unii vă mai amintiți, nu te joci cu valuta statului! Așa că l-am liniștit spunându-i că sunt om bun și că promit să mă întorc. M-am crezut doar pentru că la orizont a apărut un grup problema și mai mare și omul a vrut să-și limiteze „expunerea” de pe piața capitaliștilor țepari.

Spunându-i la revedere Havanei și sperând din tot sufletul că Hotel Nacional e situat, din ce am văzut, în Ferentari-ul orașului (de clarificat asta in 5 zile când mă întorc), am luat-o spre prima destinație, Cienfuegos, oraș denumit după unul dintre amicii de revoluție a lui Fidel: Camil Cienfuegos (arata ca el și gândea la fel, etc etc).
Drumul, o autostradă cu 4 benzi pe sens, mi-a amintit de pozele văzute pe net despre autostrada care pleacă din Pheinian. Cu diferența că numărul benzilor era dublu în Coreea de Nord iar traficul inexistent. Spre deosebire de Cuba, unde traficul era totusi existent (daca 20 mașini/oră se poate numi trafic).

Cum s-o spune “trafic jam” în spaniolă!?

Și ca să fiu sincer, destinația reală era Golful Porcilor (Bay of Pigs sau Playa Giron, în funcție de cine întrebi: CIA sau Partidul Comunist Cubanez).
Locul e scena uneia dintre poveștile cheie ale secolului XX, cand 2500 de exilați cubanezi („mercenari” în spaniola cubaneză sau „patrioți” în dialectul cubanez din Miami) au debarcat în 1961 încercând să-l alunge de la putere pe atunci tânărul lider Castro.

“Unde sunt mercenarii ăia?…”

Cum însă incompetența nu s-a născut strict în România, americanii având parte din plin și ei de ea (cu diferența că ei de obicei învăța din eșecuri), Fidel și gașca au învins, făcând fericită Cuba cu încă 60 de ani de socialism (mai puțin Ferentari-ul de lângă Hotel National care, sperând totuși că e o excepție, nu păreau prea fericiți). Azi, în zona golfului, momentul este marcat de bilboard-uri de „clasa A” care amintesc de eveniment în cel mai candid mod cu putință, favoritul meu fiind : „Aici a început marea derută a imperialismului în America Latină!”

Derută care continuă și astazi, permițându-le cubanezilor să respingă cu mândrie simbolurile capitaliste (ca de exemplu banii, o pensie fiind 18 dolari și un salariu 40) sau libertatea de comunicare, accesul la internet fiind reglementat de stat și fiind posibil numai în wifi-ul public pe bază de cartele cu user și pass, cartele care nu se prea găsesc.
De unde și clasica întrebare: ‘Vecine, știi cumva când baga ăștia internet la colț?”

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s