“Mai știi să vii înapoi ?”*
*Amicul meu Marius (Precu) comentând o poza de pe FB 🙂
Până să mă documentez despre insulă știind că o voi vizita, nu cunoșteam decât 3 lucruri despre ea: joacă rugby și chiar bine, știam steagul și știam că e singura monarhie în Oceania (da, au un rege).
După ce m-am documentat am mai aflat că sunt cca 300 de insule (în regatul Tonga), capitala e Nuku’alofa (iar numele aeroportului, Nuku’alofa Fua’amotu International e după mine cel mai tare nume de aeroport, denumiri ca JFK, George Bush Intercontinental sau Kilimanjario International fiind pistoale cu apă pe lângă cel tongan).
Și înca un detaliu: între Fiji și Tonga sunt mari diferențe geografice, deși țările par a fi la doi pași una de alta. În timp ce Fiji e în Micronezia (având printre altele singurii blonzi nativi din lume în afara de cei caucazieni), Tonga este în Polinezia (fiind cam cea mai vestică țară a regiunii care departe în est se întinde pâna la insula Paștelui), având o cultura diferită din care fac parte tatuajele specifice etc. Și ca o curiozitate, daca Tonga e cea mai vestică țară propriuzisă din Polinezia, cea mai vestică parte a culturii polineziene este în Madagascar, locuitorii venind de fapt din Polinezia și având limba înrudită cu cele polineziene.
Revenind însă, am aterizat la 12:45 a.m. după un zbor al Fiji Airways fără peripeții și gestionat impecabil de fijieni. “Off topic” recunosc că m-am gândit cum e să fii în miezul nopții într-un ATR 42 în mijlocul Pacificului de sud, zburând între două însule, una mare cat un județ și alta cam cât Bucureștiul, fără cam nimic altceva în jur…la o adică. Ei bine, n-a fost rău, mai ales că am dormit juma’ de zbor.
Revenind la Tonga, Sosind la 12:45 noaptea și nedorînd să risc să nu găsesc niciun taxi, le-am rugat pe gazde (prîn Bookîng.com) să aranjeze transferul. Ceea ce au și făcut după un schimb de vreo 2-3 email-uri. Cineva urma să fie “la stânga cum ieși” în aeroport cu un afiș cu numele meu. Și a fost, spre ușurarea mea, care fără internet său chiar fără roaming (da, Orange-ul nu are roaming în Tonga, de ce ar avea de fapt), la ora 1h30 dimineața nu prea aveam chef să îmi organizez de la zero cazarea.
Drumul spre hotel a durat cam 25-30 de minute, șoferul nedepășind 50km/h în localitate și 80km/h în afara ei (da, astea sunt limitele de viteză în Tonga). Mi s-au semnalat însă pe drum doua locații cheie : închisoarea și spitalul și bănuiesc că a doua locație era mai aglomerată decât prima.
Hotelul era de fapt un complex de bungalow-uri, destul de cochete si exotice în același timp. Locația se numea “Papiloa’s Friendly Islander”. Evident Papiloa era numele patroanei hotelul, pe care am avut ocazia să o întâlnesc în seara urmtoare. O doamnă la vârsta a treia, foarte mândra de rădăcinile ei europene (cam la fel cum americanii sunt și ei mândrii că sunt 1/x irlandezi, 1/y germani și 1/z est-europeni , restul nemai contând pentru că cele 3 origini le asigură un fond de povești suficient pentru a se conecta cam cu oricine) și care a ținut să ne fotografiem pentru a imortaliza primul român care a stat vrodată în “Friendly Islander”-ul cu pricina. Staff-ul doamnei însă era mai puțin romantic. După ce am primit rest la achitarea notei de cazare de 20 de panga (moneda din Tonga) nerealizând (sau dincontră) că de fapt restul trebuia sa fie 20 USD (2:1 rata de schimb), a trebuit să duc o luptă de guerillă cu doamna de la recepție, care în secunda în care nu mă uitam scotea wifi-ul din priză. Am rezolvat problema cu restul (după ce Papiloa a dat lumina verde ca trebuie să mai primesc încă 20 de panga), dar problema internetului a fost mai grea. Practic a trebuit să explic că daca stă în priză permanent si merge, wifi-ul NU generează costuri suplimentare (“bar electricity”) și oricum wifi-ul face parte din oferta hotelului deci trebuie furnizat permanent. Explicația asta o dădeam unei alte doamne de cca 70 de ani care, dupa câți “I don’t know” mi-a vărsat, am început să mă gândesc dacă nu cumva Alzheimer-ul nu e o problemă socială mai acută decât credeam inițial. Aici se pare ca poza cu d-na Papiloa a ajutat, dupa momentul fotografiei wi-fi-ul funcționând neîncetat în următoarele 12h cât am mai stat în hotel.
Altfel Nuku’alofa (capitala) arăta ordonată relaxată, iar casele și mai ales curțile aveau un aer de ceva prosperitate și ordîne . George, artistul tongan care mi-a facut tatuajul, îmi spunea că nu costă foarte mult să trăiești în Tonga . 300 panga/săptămâna e salariul mediu, iar ca să trăiești bine iți trebuie cam 500 panga/săptămâna. Interesant că salariul se evalua “pe săptamana” nu lunar și deși nu am întrebat cred ca era net. Altfel moneda e destul de puternică, cam ca leva bulgarească (și ca dolarul Fijian, că tot a venit vorba) – 2 panga la dolar. Principalele surse de venit sunt turismul, probabil ceva pescuit sau licențe de pescuit mai exact (chinezii cică sunt mari amatori să ia tot) și cred că agricultura. N-am văzut prin zonă nici fabrici și nici uzine 😊.
Și că tot vorbim de nivelul de trai, la terminarea unei excursii pe mare, unul dintre cei doi membrii ai echipajului șalupei a sărit în apă să iși ia ceva lobsteri pentru cînă. În timp ce colegul lui pescuia, tipul rămas pe barcă ne spunea cum el mănâncă în medie 4 lobsteri pe săptămână, spre stupoarea și invidia mea și a grupului de aussies, kiwi și englezi din care faceam parte. Mai tarziu George mi-a spus că ia de la piață cu 20 de panga o plasă plină de lobsteri. Adica 10 USD. “So much for the western quality of life” aș zice.
Plecarea dîn Tonga a fost mai specială. În micul aeroport erau doar două curse care trebuiau să plece : Air New Zealand către Auckland (B777) și Fiji Airways (ATR 72) către Suva. De fapt doar o singura cursă, Air New Zealand, pentru ca cea de Suva pleca mai tarziu. Sistemul însă a picat (practic internetul era problema), așa că am asistat la un check-in de mână, ca pe vremuri: boardîng pass scris cu pixul, etichete de bagaje scrise și ele cu pixul și culmea, checked-in până la destinația fînală, Sydney (via Auckland), unde a ajuns fără probleme. Singurul aspect sensibil era verificarea pașapoarteleor, a condițiilor de calatorie de fapt în Noua Zeelandă și mai departe. Se pare că aveau totuși o legatură de back up la sisteme, pentru că luau pașapoartele călătorilor și se duceau cu ele în spatele ghișeeleor ca să le verifice. Și s-au mișcat destul de repede: să check-in 250 de pasageri manual, cu numai 30 de minute întârziere este o super performanță. E adevarat însă ca tot aeroportul asta facea, fiind o singură cursă programată. Dar tot adevărat e și că aeroportul avea cu totul 3 său 4 ghișee de check-în.
One way ticket only! 