”Going Dutch”

Dacă o insulă din Caraibe (și poate nu numai) se află la intersecția dintre exotic, popular, aventuros, incredibil și ”WTF?”, atunci asta nu poate fi decât Sint Maarten sau, cum minoritatea de pe insulă zice, Saint Martin. Per total același număr de litere, francezii fiind însă mai concentrați pe sfânt, în timp ce olandezii pe numele locului.

Saint Maarten, ca să fac un compromis între cele două nume, ne-a încântat copilăria cu filmele de pe internet în care oamenii se aruncau practic în motoarele avioanelor la decolare și în trenul lor de aterizare, evident la aterizare. Aeroportul de pe insulă, unul dintre cele mai spectaculoase (în principal obligat de geografie ca să fie așa), fiind highlight-ul pasionaților de aviație și în general de pericol, din toată lumea.

Pericol de care n-am avut însă parte pe drumul din Antigua , Twin Otter-ul canadian (De Haviland), parcurgând cei 350km fără greșeală și la timp, oferindu-ne o aterizare (pe aeroportul tocmai descris), exact ca un tur de sate africane în junglă: par periculoase, dar e totul un set up pentru turiști!

După un interogatoriu gen ”US border” (nu, nu vă închipuiți că sunteți în UE, deși teritoriul este franco-olandez), m-am aruncat într-un taxi și 10 minute și 20 $ US mai târziu, iată-mă la hotel. Domnul Jules (aveam să aflu, senator în parlamentul local), mă aștepta cu chei, parole, instrucțiuni și POS-ul de rigoare. Pentru o noapte părea deja foarte complicat, dar nici astronauții de pe Apollo 11 n-au comentat când, pentru 21h36m pe Lună, au trebuit să se antreneze 3 ani!

Înfometat, după o zi lungă (vă amintiți micul pește gătit într-o oră și pe plaja din Antigua?) am zis că mă rezolv cu Careffour-ul de lângă mine. Ghinion, în Caraibe oamenii la 8 trag obloanele, așa că prima dată când am putut intra în el a fost a doua zi, pe la 8h30 dimineața. Locația e însă senzațională, hălcile de vită Kobe (la doar 675 US$/kg) fiind suficiente pentru a nu mai fi nevoie de o altă descriere.

Că tot am ajuns în St. Marteen trebuie să fac câteva precizări. În mintea mea locația era UE în Caraibe, home cum ar veni. În realitate este foarte diferită. Prizele sunt americane, oamenii vorbesc engleza caraibeană, moneda cea mai folosită este USD, deși pe partea franceză se încearcă, timid, și cu Euro. Partea olandeză are o monedă proprie, guldenul din Antile, pe care însă nimeni nu pare să îl folosescă. Am scos de la bancomat o hârtie de 25 de guldeni (tineți minte Tudor Vladimirescu-ul?) ca să o folosesc la magazin si să primesc subdiviziuni, însă restul l-am primit tot în USD. Altfel se circulă pe dreapta drumului, ca în Europa, dar aici se opresc asemănările cu ”acasă”. Ceea ce m-a condus la concluzia că zicerea ”acasă e unde te simți bine” e cât se poate de corectă.

În St. Maarten aveam doar două obiective: plaja unde Jumbo-urile aterizează pe turiști și granița de pe insulă, una dintre puținele granițe insulare din lume.

Plaja se numenște Maho și este mult mai interesantă decât o vedem pe internet. Am avut noroc de niste valuri senzationale, de niste avioane spectaculoase și de muzica, romul si trabucurile care pare că mereu sunt acolo, indiferent de vreme, aterizare or decolare, valuri mari sau mici.

Experienta zilei a fost filmarea unui Airbus 320 care a decolat, așezăndu-mă pe plajă în linia directa a jetului motoarelor. Filmând ”blast off”-ul într-un jet de aer fierbinte si coroziv, particulele de nisip muscând din tine în timp ce te pui cu un genunchi pe plajă, pentru echilibru, barbia în piept, pentru protectia feței si ținând camera deasupra capului, pentru a nu rata momentul, momentul tocmai a intrat on the ”once in a life lime” list! Checked!

Altfel, zona din preajma plajei este probabil polul distracției din insulă, caziunouri, baruri , magazine, punând toate umărul la treabă. Și că a venit vorba, am avut ocazia șă vizitez (încă odată) peștera lui Alibaba, un magazin de trabucuri ținut de doi indieni foarte amabili și cunoscători în meseria lor. Mă duc deja să îmi aprind un trabuc, numai cu gândul la locul acela…

Al doilea obiectiv al zilei, granița, a fost la fel de interesant. Steagurile (al Frantei, Olandei, insulei si UE), monumentul pe care scria 1648-1948 (deci oamenii erau aici de când noi ne luptam cu turcii…etc etc) și mai ales linia pe asfalt, care arăta cum se întâlneau cele doua părțiale insulei, făceau ca experiența să nu fie mai prejos decăt un Negru Vodă, o Stamora Moravița sau un Siret, cu deosebirea că termeni ca ”șpagă”, ”coadă”, ”control” nu existau. În plus, nu m-am împiedicat să nu mă gândesc ”Dacă Belgia n-ar fi existat”…

Puțin înainte de plecare, uimit fiind de modul în care treptele din aeroport au fost vopsite cu ”Watch your step”, un alt pas către atrofierea bunului simț aș zice (”bun simț” like in ”common sense”), mi-am luat câteva minute să meditez la ce mi-a plăcut și la ce nu mi-a plăcut în călătorie.

• Internetul e bun. Cam 30-60 MB/s pe fix, catre 80 MB/s pe mobil
• Plaje senzationale, fabrici de rom si cascade. Cand esti pe insula e cool să ai cascada ta.
• Panorame extraordinare, insulele fiind muntoase, unele chiar vulcanice
• Harrison Cave in Barbados, e spectaculoasă în mod absolut!
• Aeroporturi mici dar foarte eficiente. Mai putin Barbados-ul care e mediu si foarte aglomerat
• Se vede, în bine, trecutul colonial în organizarea socială.
• Vremea frumosă, deloc excesivă (27-28C). Noaptea se dormea lejer fără a/c. Ploua rău dimineața, dar până pe la 10-11 era OK.

• Booking.com, mai degrabă cazarma.com. Totul basic, aproape fără consumabile (bureți, detergenți, ulei, cafea). Ți se cere la plecare să desfaci lenjeria, să o pui în coș, să lași prosoapele nu știu cum etc. Mai lipsește să îți ceară și să zugrăvești…
• TOTUL dar absolut totul e fffff scump. 10-15 min cu taxiul 40 US$. l litru de lapte, 50 de lei, o lămâie 8 lei, etc Dealfel monedele locale sunt moft, totul fiind cotat în US$, și, în plus, te ciupesc si la exchange rate dacă plătești în EC, BD sau TT
• Cazarea e 150-200 USD/noapte un hotel ok, 300+ hotel f bun,  80-120 USD /noapte booking sau airbnb
• Mâncarea la fel de scumpă, cei 50 lei/ltr de lapte din Barbados fiind apogeul.
• Orașele/capitalele sunt mai degrabă de dimensiunea si look-ul, pe alocuri, al Făureiului sau al Hârșovei
• Munti de turisti. Pe cruisere, iar in Barbados si cu avionul (intrarea în Caraibe). Asta omoară calitatea serviciilor si competitia și evident crește preturile. Cand ai doar o zi să vezi insula, nu te mai uiti la banii pe taxi, pe transfer sau pe turul de vizitare
• O oarecare arogantă si răceala a localnicilor….la câti turisi au, nu? A trebuit să scot 1,35kg (3lb – în original) din bagajul de cală pt că depășea greutatea admisă 😊. La un control de securitate am fost certat că de ce nu am pus TOATE electronicele pe banda, nu doar lap-top-ul (desi nimeni nu imi spusese), iar madona neagră din Antigua mă căuta de viză pentru o deplasare cu un pașaport UE in UE… etc.
• Nu prea exista bucătărie locală, în afara includerii în ea a fructelor si legumelor exotice pt noi. Altfel KFC-ul e regele.
• Au încă formular de intrare si de iesire de completat, plus un formular pt vamă. Doar scanarea pasaportului nu e aparent suficientă, la fal cam ca în anii ’90 în Europa.
• Drumuri înguste si cam găurite, dar pe de altă parte există asfalt cam peste tot.

Dar nu vă lăsați păcăliți de numărul punctelor negative. Există si ponderi date celor de mai sus, iar cand ai 90% pondere pentru cele 26C si pentru plaje albe cu ape albastre în ianuarie, restul e irelevant.

Astfel, împăcat cu mine și cu cele 30 de zile plus petrecute pe tărâmurile piraților, șerpilor boa, homleșilor cu iaht și etern zâmbitorilor localnici, am pășit pe scara avionului de Amsterdam întrebându-mă dacă, de data asta, ”going Dutch” n-ar trebui totuși să însemne altceva!