Dacă te uiți pe harta Caraibelor, cam de două lucruri nu scapi când e vorba de numele țărilor (nu de posesiuni ale imperialiștilor): cuvântul ”Sfânt” inclus și denumirea țării din două nume proprii.
St. Vincent and the Grenadines le are pe toate, chiar cu vârf și îndesat, devreme ce Grenadine nu e doar una ca, de exemplu, Barbuda sau Tobago din ”Antigua și Barbuda” sau ”Trinidad Tobago”…Sunt mai multe, ”s”-ul de la final nelăsând loc de interpretări. Știu, cârcotașii o să pomenească de St. Kitts and Nevis, doar că Nevis e numele de la mama lui, nefiind mai mulți Neviși. Grenada și Dominica par excepții, deși Grenada are sfinții trecuți în toate numele regiunilor administrative, fără un ”St.” prin jur neputând să ai nici măcar certificat de naștere în insulă.
Și ca să închidem discuția cu numele, St. Vincent and the Grenadines mi s-a părut întotdeauna un nume de formație, în care St. Vincent semana cu solistul de la Boney M, iar the Grenadines…well, erau ele! Yep, I’m that old…”Rivers of Babilon”, etc!
Comutarea din Grenada în St. Vincent and the Grenadines (permiteți-mi să le scriu numele întreg de fiecare dată, deși nu, nu sunt plătit la numărul de cuvinte…de fapt nefiind plătit deoc) a fost una tipic Caraibeană: scurtă, lină, no hassle, no frills, așa încât la 10h30 eram pe terasa noului hotel din St. Vincent and the Grenadines pentru un mic dejun meritat. Priveliștea atât de frumoasă încât bucătarul m-a lăsat să o degust 45 de minute până să îmi trimită omleta!
Ca mic detaliu, am aterizat pe Argyle (iată, după cascada din Tobago, ratată din motive de ferry, macar am văzut aeroportul din St. Vincent and the Grenadines, cu același nume). Banuiesc că ați auzit de Sloboziile din Oltenia, Muntenia și Republica Moldova, nu?
Aeroportul în sine are o singura calitate, hai două: O pista de aproape 3 km, asta făcând accesibilă insula și pt avioane mari = US&Europe = Turism = (Mulți) bani și doi, un drum senzațional pe dealuri, paralel cu pista care iți oferă o priveliște specială. Aeroportul vechi, practic în capitală, St. George’s , știu, încă un sfânt, dar cu ” ‘s ” la final, semn clar că e orașul lui, nu putea primi decât avioane mici, ceea ce făcea St. Vincent and the Grenadines greu și scump accesibilă. Lucky me, care am zburat cu un Embraer 120, de 20 de locuri, acum a devenit mai ieftin!…Marginal, așa cum ai cumpăra un Ferrari la promoție care face aceiași treabă ca un Duster!
Altfel, insula e destul de sălbatică, nici acum oamenii neavând un drum de coastă în jurul insulei, colțul de nord vest (spre Marea Caraibelor) fiind neacoperit. Iar asta nu e singura problemă, în insulă nefiind NICIUN semafor, polițiștii locului fiind la datorie în toate intersecțiile complicate în ore de vârf. Un fel de Pipera-Voluntari! Personal cred că asta e un avantaj. But hey, who am I to judge?
Prima zi am luat-o mai chill…L-am întâlnit pe noul meu amic Kem, asistent manager la un KFC (fiecare insulă din Caraibe are mai multe KFC-uri decât aveam noi Aprozare pe vremea comuismului). Vindeți acțiunile KFC când se anunță un uragan în Caraibe și cumpărați la o zi după ce trece uraganul. Caraibele sunt motorul grupului! În timpul liber, se pare suficient, Kem se ocupa și de turism. Tururi cu caiacul mai exact, el umărindu-i cu barca cu motor pe turiști, ca sa n-o zbughească vreunul cu caiac-ul, fără viză de ieșire din St. Vincent and the Grenadines. Norocul meu că în ziua respectivă am fost singurul, iar Kem a devenit paparazzo-ul meu pentru 3-4h. Caiacul, de plastic transparent, îți permitea să vezi pe fundul apei, însă când dai la vâslă nu-ți prea mai arde de peștișori. Iți arde însă când faci snorkeling, ceea ce am și făcut, pe țărmul vestic al insulei care se afla în fața hotelului meu: The youth island. ”Youth” doar cu numele din moment ce se pare e deținută de o companie a prim ministrului insulei (mai multe despre personaj, mai târziu), care însă numai tânăr nu e. Numai vile private pe insulă, dar care pot fi închiriate de oricine, ”we are inclusive, obviously”, mai ales la nunți, botezuri, vedete internaționale și ciudă la dușmani! La rândul ei The youth island are o stâncă la vestul ei, care îmi amintește de Pao de Azucar din Rio. Mai mică însă, dar se poate urca pe ea, pe niște trepte care au mare nevoie de consolidare. Nici nu e de mirare când am văzut săpată în piatră data deschiderii rutei: mai 1969! Damn, iată că există deci lucruri și mai bătrâne decăt mine! În vârful insulei clasica platformă cu tunuri, englezești cum altfel, și o cabană mică, acum în ruine, pentru fosta garnizoană. Apele de un albastru incredibil, soarele stralucitor și cerul azuriu, nu mi-au inspirat decât o singură întrebare: ”Cum dracu au urcat aștia tunurile până aici pe cele 254 de trepte?”
Următoarea zi am trecut la lucruri mai serioase, luând la pas (roți respectiv) insula, împreună cu Wayne, ghidul meu și cu un tată cu doi fii, cam 28 și 30 fii, de tată nepermițându-mi să fac aprecieri, simțindu-mă evident cu musca pe căciulă. Oamenii veneau din însorita Suedie. Doar că nu în perioada asta a anului.
Mergând prin insulă Wayne ne-a explicat că de când au deschis noul aeroport care poate primi si jet-uri nu numai propel-uri, și lucrurile au început să se miște în turism, pare că încă viitorul glorios e în față, prețul la teren și mai ales al construcțiilor fiind sub cel din România, mai ales pentru că materialele de construcție sunt toate pe insulă. Vulcanică fiind (insula), cenușa, nisipul și un pic de ciment importat își fac treaba foarte bine și cu bani puțini. Vincențienii (Vincentians în engleza locului) sunt dealtfel cei mai buni constructori din Caraibe, lucrând foarte mulți în insulele vecine și venind apoi acasă ca să își facă vile de statut, la care să se închine dușmanii! Maramureș sau Moldova, any thougths?
Și că tot am vorbit de vulcan, ultima oară a erupt în 2021, când toatâ lumea deja se distra cu Covid-ul. A acoperit astfel toată insula cu un strat gros de cenușă. În esență fertilizator…dar când ești pe fundul prăpastiei lucrurile se văd altfel. Wayne, a ținut însă să precieze că oricând ar trece printr-un uragan (iar oamenii au văzut multe), decât să mai treacă printr-o erupție. Ideea e aceiași: DUPĂ e foarte simplu…ÎN e foarte complicat!
O altă parte bună avulcanului este că pe insulă, datorită solului vulcanic, poți crește orice și repede. Ceea ce oamenii și fac, cânepa indiană fiind, se pare, adaptată perfect la condițiile pedoclimatice. N-am auzit nimic de grâu sau porumb. În sfârșit, detalii!
Revenind la țară, de data asta în ”the Grenadines”, fetele din Boney M cum ar veni, se pare că este toată șmecheria locului. Zburând din Grenada în St. Vincent, am trecut peste toate Grenadines, aflate la sud de insula principală St. Vincent. Insulele mari au aeroporturi (foarte șmechere, cel puțin pistele) și toate au ape albastre azurii și, se pare, prețuri de Londra, Zurich sau New York (zona bună). Avem astfel insula milionarilor – Bequia (se citește Beckway) și insula miliardarilor (privată) – Mustique, care, știută fiind capacitatea miliardarilor, se citește exact cum se scrie – ”Mustic”. Dracu’ m-a pus să merg la școală?!!
Școli, care în St. Vincent and the Grenadines sunt foarte, dar foarte îngrijite. Oamenii au înțeles cât de importantă e educația iar când, ca prim ministru (omul cu ”The youth island”), ești la al 5-lea mandat de 5 ani, urmând 99,53% să îl iei și pe al 6-lea, acorzi o și mai mare importanță problemei. Side note, independența a fost obținută în 1979.
Cât despre landmarks-urile de pe ”main island”, evident există un fort în St. George’s, construit de englezi și terminat pe la 1806, cam când se chinuiau cu ambițiile lui Napoleon în Europa și cu cele ale localnicilor și ale fracezilor în insulă, de unde și orientarea tunurilor, fiind concepute pentru luptele pe insulă mai degrabă decât pentru a înfrunta pirații de pe mare.
Fast forward, 200 fară trei ani mai târziu și iată că pirații au ajuns pe insulă. În 2003 ”The Pirates from Caribbean” a fost turnat pe insulă, sau cel puțin scenele din ipoteticul Port Royale, prilej pentru căpitanul Jack Sparrow să devină o legendă, după ce a furat, single handed, the Interceptor, mândria marinei britanice a vremii…OK single handed plus Orlando Bloom ca ajutor!
Locație este extrardinară, în golf acostând și azi iahturile private care vor să își facă o intrare în stil în St. Vincent and the Grenadines. Proprietarul locației încă negociază cu Disney deschiderea unui parc tematic…Oare ce nu i-o fi convenit?!
Last but not least de remarcat pe insulă, traficul. Multe microbuze (2,5 EC tarif unic până unde vrei), o problemă în creștere datorită numărului mare și a șoferilor ”reckless”. Și tineri! Se pare ca elevii, mai ales cei de liceu, vor sa mearga impreună în microbuzele locale, cu muzca la maxim și să se distreze. Nimic rău aici. Doar că ajung 30 într-un microbuz de max 16 persoane. Centură, safety etc…detalii. Are și politia lor probleme, nu doar noi cu frații Tate!
Evindent o excusie la picior prin St. George’s a fost obligatorie. După pozele de rigoare a tot ceea ce era relevant în oraș, inclusiv monumentul eroilor din Primul Război Mondial și secția de poliție principală din oraș, am dat nas în nas cu Poșta. Mânat de dorința colecționarului am intrat încrezător și am întrebat dacă vând timbre. Doi polițiști (în uniformă albă, de marină) de cam 120kg și minim 1,90 m-au rugat, pentru început, să îmi dau jos ochelarii de soare și să le spun ce vreau. Umil (m-am repliat rapid) le-am explicat problema, după care un angajat al poștei (cu ecuson magnetic la gât etc) mi-a zis să vin cu el. 3 porți mai târziu deschise cu ecusonul + amprentă (nu glumesc) și am ajuns în inima poștei locale. Omul m-a predat unor doamne, după ce le-a zis ce vreau. Cataloagele au căzut pe masă, alegerile au fost făcute, timbrele extrase și pregătite de vanzare. 150 de euro mai târziu și eram fericitul posesor al unor timbe rare!
And so it ends.
Plecarea de pe acelasi aeroport, cool si gol. Erau pe tabela 5 zboruri internationale, toată ziua. La plecare doamna de la politia de frontieră a vrut sa stie unde locuiesc (!do you live in Romania?”) , și fericită cu răspunsul primit mi-a pus (încă) o ștampilă pe boarding pass-ul de hartie.
Mi s-a părut deja un detaliu, impresionat fiind de emisiunea de la radio auzită în taxi, în care un cetățean se plângea cât de mulți impostori există în media de azi, în care își dau cu părerea toți neaveniții despre problemele importante ale națiunii. În cazul asta Carnavalul!
Next stop altă sfântă: Lucia!
One way ticket only! 