O mână de motive

Conectându-se la febra Campionatului Mondial de Fotbal, Netflix a ales să participe la sărbătoare în stil propriu: cu un serial despre corupția din FIFA…dacă nu cumva expresia a devenit deja un pleonasm.

Serialul de 4 sau 5 episoade, te ține cu sufletul la gură mai ceva ca un film cu gangsteri…mă rog, scuzați ironia! În film apar o grămadă de personaje incredibile, comploturile, lăcomia, trădarea și prostia complexând orice scenarist profesionist de la Hollywood. Recomand filmul!

Dar revenind, unul dintre personajele de culoare din film, în cazul lui și la propriu,  este Jack Warner, președintele CONCACAF. Omul, mare golan, gen Mitică Dragomir, era din Trinidad Tobago, care nu era chiar vreo forță a fotbalului, dar chiar și așa a reușit să o califice la Cupa Mondial din 2006, din Germania. Iată, încă o dovadă că banii bine investiți de FIFA dezvoltă și cele mai obidite națiuni fotbalistice! :)))) După 3 sau 4 episoade pline de Jack Warner m-a împins curiozitatea să intru în detalii un pic, cu privire la Trinidad Tobago. Că tot venea sezonul de migrare către țările calde și Kenya avea nevoie de un pic de concurență. Și cum pofta vine mâncând, dacă tot eram prin zonă (pe Google maps în faza asta), m-am abătut și prin insulele vecine: Barbados, Grenada, St. Vincent&The Grenadines, St. Lucia, Antigua and Barbuda etc etc.

În timp ce citeam, câteva puncte mi-au sărit în ochi:

Primul punct: nu e nevoie de viză nicăieri

Punctul doi: insulele tropicale toate și aflate relativ aproape una de alta (30-70km maxim între insule vecine)

Punctul trei: majoritatea sunt țări independente, având propriul lor specific, deși imperiile mai vechi (UK, Franța, Olanda) sau mai noi (SUA) și-au păstrat ceva insule prin zona.

Punctul patru: insulele sunt prea aproape de SUA ca să nu aibă un internet decent

Punctul cinci: nu părea să coste “o mână și un picior” ca să ajungi in zonă.

Insule pe alese…

Așa că existând suficiente motive, cam cât degetele de la o mână, Caraibele și-au adjudecat rolul de “energy counter weapon” pt anul asta, în războiul meu personal cu Putin: mai bine un bilet de avion, decât o factura pt 2 luni la curent și gaze.

First shot – Barbados!

O țară care a dat-o pe Rihanna, în care zbura pe vremuri Concode-ul și care a dat cu flit reginei în timpul pandemiei, luându-și jucăriile și plecând spre republicanism, nu are cum sa fie rea, nu? În plus și dacă ar fi, tot n-aș avea de ales, de vreme ce mai toate companiile aeriene din Europa o aveau ca portă de intrare în Caraibe, cam cum e Fiji pentru Oceania.

Prima premieră a călătoriei a fost Virgin Atlantic. Nu mai zburasem cu nea Branson și ai lui nicodată, așa că eram curios sa văd cum arată un business al bunicului hipsterilor din toată lumea și al influencerilor bogați get Musk sau Bezos, care, pe vremea când Branson s-a apucat de treabă erau probabil la grădiniță, la propriu.

Avion nou (787-900), serviciu corect și la timp, deși am primit un SMS cu vreo 3h înainte în care se scuzau ca zborul programat la 10h50 o să întârzie, noua oră fiind…10h50. ”Nu vă mai drogaț!” a fost concluzia mea după ce am citit SMS-ul de vreo 3 ori.

Prima experiență în Barbados a fost aglomerația (nici măcar căldura). Când ai pe un aeroport cât Băneasa simultan 7-8 avioane mari, devine complicat. Numai Virgin-ul avea două avioane (un 787 si un 330) la 30 de minute unul de altul. Plus TUI, American, British, Air Canada etc etc. (Very very) long story, short: 30 min să ajungi în terminal, 30 min la pașapoarte, 45 de minute așteptat bagajul. Practic bagajele au venit la cam 2h după aterizare.  Aproape că se întunecase și eram încă în aeroport. Șoferul care mă așteptase mai mult de 2h (avionul a mai avut și 30 min întârziere – head winds) m-a sfătuit să iau un taxi și să i-l dau la telefon pe șofer că îi spune el unde să mă ducă. Ceea ce am și făcut, varianta cealaltă fiind să aștept înca 30 de minute barbadosiene (a.k.a. 1h) să se întoarcă omul meu inițial din cursa luată între timp.

Să vină turiștii, să cânte muzica, să curgă banu’ !!!

Oricum, odată ieșit din aeroport, am fost deosebit de încântat să știu că sunt în Barbados, fiind până atunci bombardat cu SMS-uri de la MAE român sau de la Digi cum că ”Bine ați venit” și că tarifele de roaming sunt X si Y în …Jamaica (!). Lucru care a continuat și pe durata șederii mele în insula cu încă un rând de SMS-uri de reamintire. Nu, nu era Jamaica decât în serverele companiei de telefonie mobilă, un avertisment serios cu privire la ce ne paște cand AI-ul va prelua controlul lumii.

Și că am mentionat minutele ”barbadosiene”, denominarea corectă, inclusiv a locuitorilor, nu este ”barbadosian” sau echivalent, ci ”bajan” (citit cu ”j” nu cu ”h”). Un fel shqiptar, deutch sau magyar, pe stil caraibean.

Dacă aș face un rezumat scurt (rezumat lung nefiind stilul meu) al Barbados-ului, atunci, în câteva propoziții, ar fi cam așa: portughezii pe la 1580 găsesc insula și o numesc ”Os Barbados” (dupa pădurile de palmieri care făceau ca insula să pară că are barbă), dar uită să o “claim” pentru rege, așa că 30-40 de ani mai târziu englezii nu repetă greșeala și în plus îi simplifica și numele în Barbados. Plantații (de trestie de zahăr evident), sclavi (inclusiv irlandezi, pe care englezii nu știau cum să îi mai cumințească), pirați, melasă, rom, vizita lui Washington (singura lui destinație în afara SUA), revolte, eliminarea sclaviei (în 2 pași pe la 1835-40, primul fiind ”apprenticeship” și al doilea abia eiberarea), Commenwealth, independența și, mai nou in timpul pandemiei de Covid, republică. Ape azurii și plaje albe, mai ales pe coasta de vest, broaște țestoase marine și epave tocmai bune pentru snorkeling pe aceiași coastă, pozitie geografică norocoasă, mult prea la est ca furtunile să aiba putere de uragan, acestea umflându-se numai dupa ce intră în Marea Caraibelor, engelzi încă mulți pe insulă (cea mai britanică colonie Caraibeană),  lipsa râurilor dar bogată în izvoare subterane (calcarul din care e facută insula filtrând apa, apa de la robinet fiind excelenta pt băut), mii de turiști pe zi (am “numarat doua TUI-uri 787-900 la 10 minute unul de alul, 2 Virgin-uri la 30 minute, etc etc) și, bineînțeles, unde e cerere mare prețurile se pliază si ele…totul fiind foarte, dar foarte, foarte scump. Ca idee 1,5 ltr de lapte 50 de lei, 400g de conopida 16 lei, o lamaie 2 lei (desi suntem la tropice), o cartelă de 5 GB pe o săptamâna 120 de lei etc etc.

Pe scurt, dacă într-devăr n-a costat ”an arm and a leg” sau cum spun spaniolii ”un ojo de la cara”, ca să ajungi în Caraibe, pare însă că plecarea e mult mai complicată, riscul mutilării după o vizită a Barbados-ului fiind semnificativ, mai ales că ”on top of the high prices” dislexia bajan-ilor este serioasă, confundând adesea dolarul Barbados cu doarul simplu (US), rata fiind de 2 Barbados $ la un US$.

Next stop Trinidad Tobago, acasă la Mitică Dragomir de Caraibe, Jack Warner.

Once The Concorde, always The Concorde!

One thought on “O mână de motive

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s