”Statul ocrotește căsătoria și familia”

Cu mult înainte ca Adi Minune împreună cu ”fratele” lui, Eduard de la Roma (Roma, orașul adică și nu, nu i-am pus eu numele ăsta), să lanseze celebra piesă Dubai Dubai, ea însăși uitată demult sub presiunea dramei lui Bogdan de la Ploiești, alt titan al genului, prins în martie anul acesta în exploziile din același Dubai, călătoria cu liniile aeriene din Orientul Mijlociu era departe de ce este astăzi. Încă departe erau timpurile când Emirates, Ethiad sau Qatar aveau să se bată cu sulițele marketing-ului, protejați de platoșa investițiilor în stadioane londoneze sau în Cupe mondiale de fotbal. Și totuși, în lumea un pic mai cenușie și mult mai ”off line” a începutului mileniului, două linii aeriene îmi atrăgeau mereu atenția pe aeroporturile lumii.

Prima – Saudia, cu avioanele de culoarea nisipului și stema războinică a celor două paloșe încrucișate sub un palmier, părea mai degrabă exotică și misterioasă. Ca și cum te-ai aștepta ca însoțitorii de zbor să fie îmbrăcați în beduini și să aibă un iatagan la brâu.

A doua – Gulf Air, avea avioanele decorate cu ceea ce jurai că este o stemă regala a unui avion oficial. Te așteptai astfel, în fiecare moment, ca din el să coboare un sultan, emir, rege sau echivalent, acoperit cu keffiyeh-ul clasic (pe care Yasser Arafat îl avea alb negru iar cei din Golf îl au în alb și roșu) și îmbrăcat în hainele lungi tradițional arăbești dar obligatoriu cusute-n fir de aur.

Și dacă prima companie, ați ghicit, era din Arabia Saudită, a doua era din Bahrain, unde în 2001 am petrecut câteva ore pe aeroportul din Manama într-un tranzit dinspre Singapore spre Istanbul și mai departe spre casă.

Iată cum, fix 25 de ani mai târziu (fără vreo 6 luni), am ocazia în sfârșit să calc pe pământul Bahrainului, puterea pașaportului românesc din 2001 ne lăsându-mă nici să merg până la Viena fără viză, cu atât mai puțin în Manama. Ca să fiu sincer, de viză am avut nevoie și de data asta, dar aici internetul a făcut diferența, obținerea unei e-vize fiind o chestie de vreo 8-9 click-uri din care câteva și pe site-ul băncii mele . Dacă în 2001 lumea se recupera încă după dot-com bubble, un sfert de secol mai târziu internetul a demonstrat solid că este întra-adevăr tehnologia la care oamenii și evaluările companiilor .com visau în 1999-2001. Doar că, dacă tehnologia a confirmat, evaluările nu, mulți rămânând cu o buză care nu s-a dezumflat nici astăzi….Dar despre asta cu altă ocazie.

Ca să ajungi în Bahrain pe lângă avion ai și opțiunea mașinii, Bahrain-ul deși insulă, fiind legată de o serie de poduri și insule intermediare (causeway) de Arabia Saudita . Numit ”King Fahd” și lung de 25km, podul leagă Al Khobar din Arabia Saudita de insulă, în esență de Manama, capitala, care ocupă practic jumătatea de nord a insulei. ”Fun fact”, Bahrain-ul și-a schimbat modul în care își desfășura traficul, pe la mijlocul anilor ’80, trecând de la moștenirea engleză la stilul european, tocmai pentru a se sincroniza cu Arabia Saudită de care s-a legat rutier.

Cum însă mașina închiriată din Jeddah nu avea hârtii pentru ieșirea din țară, transferul l-am făcut ”door to door” cu un taxi din Arabia Saudită. O oră și 110 euro mai târziu eram depuși la noul hotel, trecând prin două puncte de graniță de o curățenie, funcționalitate și amabilitate a personalului comparabile cu un hotel de 5*. Sigur, nici in Bahrain n-a fost nevoie de vreo viză pe hârtie, pașapoartele fiind deja în sistem. O tendință care în curând o să facă sticker-ul vizei americane de pe pașaport obiect filatelic de colecție.

Așa cum spune și zicala, da-i unui leneș ceva de făcut și va veni cu cea mai eficientă soluție. Care în cazul ăsta s-a numit Hisham, un luxos SUV MG și cca 6 ore petrecute prin Bahrain, ingredientele unui tur care îți oferă totul de-a gata fără a mai fi nevoie de nicio documentare și/sau planificare.

Hisham, bahrainez, cam de 35 de ani, un tip elegant, educat și cu mult simț al umorului, mai degrabă însă în stil englezesc, nu numai că ne-a plimbat prin insulă, dar a dat dovadă și de multă discreție și mai ales ospitalitate. Cafeaua, curmalele sau apa nu au lipsit cu nicio ocazie în cele 33C ale zilei, care se simțeau cam ca 37-38C pe pielea noastră de europeni la început de sezon estival.

Vă las să descoperiți singuri Bahrain-ul, inclusiv circuitul de Formula 1 casa echipei McLaren devenită 100% bahraineză de curând. Sigur, deranjul din zonă tocmai a făcut ca GP-ul din aprilie să fie mutat în Japonia, marcând astfel o gaură deloc de neglijat în bugetul local. Care gaură însă poate fi ușor astupată cu ceva petrol. Apropo de petrol, nu ratați primul puț de petrol forat vreodată în zonă, prin 1932, lumea geopoliticii împărțindu-se astfel în două: înainte și după descoperirea petrolului În Orientul Mijlociu. Sperăm ca o nouă schismă de genul ”înainte și după strâmtoarea Hormuz” să nu aibă loc.

Altfel un ”tree of life” exact de pe vremea lui Mihai Viteazu crescut miraculos în deșert sau fortul portughez (de fapt o piramida de forturi, construite unul peste altul de babilonieni, Alexandru cel Mare, persani sau portughezi) sunt ce trebuie ca să nu vă plictisiți prin insulă.

Un caz special este cel al moscheii, o construcție deosebit de elegantă și discretă, departe de gigantismul altor edificii similare din zonă și așezată lângă ceea ce ziua este numit ”Angels City” și noaptea ”Las Vegas”. Asta pentru că Bahrain-ul este total diferit de cam toate țările din Golf (poate cu excepția Dubai-ului), alcoolul și alte activități adiacente fiind permise, spre bucuria talentelor din est, mai exact Europa de Est și Asia de Sud Est. Lucru care face ca saudiții, în special cei din Dammam, orașul vecin, să-și petreacă week-end-urile cu regularitate în zonă, știut fiind că a te avea bine cu vecinii este una dintre virtuțile unui bun musulman.

Și cum copilăria ne marchează pe toți, n-am putut vizita Bahrain-ul fără a-mi aminti de frumoasele timbre inscripționate ”Manama” pe care le colecționam, copil fiind. O vizită astfel la Poșta principală din Bahrain a fost un ”must do”, vizită ce a întregit peste ani o altă vizită făcută acum 11 ani la stabilimentul echivalent din Mongolia.

O mențiune specială cu privire la bani. Nu, nu ai mei, care după excursia asta sunt pe cale de dispariție precum pinguinul imperial, fără însă a beneficia ca el de protecția legii. Ci despre banii din Bahrain, a doua cea mai puternică valută a lumii după cea din Kuweit. Un dinar bahrainez (BDH) valorează 11,5 lei, un rezultat deloc surprinzător având în vedere că pe lângă petrol și gaze Bahrain-ul are și o foarte puternică industrie financiară.

Un ”turn around” surprinzător, având în vedere că până la mijlocul anilor ’70 Bahrain-ul folosea ca monedă rupia indiană mai ales datorită legăturilor comerciale cu India. Divorțând însă de rupie și punându-și un pic în ordine și viața post maritală, Bahrain-ul pare că și-a regăsit a două tinerețe, cel puțin din punct de vedere financiar. Și pentru că este atât de valoros, dinarul are nu 100 ci 1000 de subdiviziuni prețurile fiind afișate cu 3 zecimale, deși nu-mi e clar ce poți cumpăra cu 8 sau 9 miimi de dinar.

În final nu rezist să nu punctez capitolul la care Bahrain-ul este ”best in class” și anume căsătoria.

Dacă la noi orice tânăr căsătorit știe că ” In România statul ocrotește căsătoria si familia” în Bahrain problema e mai simplă. Tinerii căsătoriți primesc la alegere o casă, un teren pe care să își facă propria casă sau un apartament. Gratis! În plus statul, în funcție de cât câștigă, le suplimentează salariul cu până la 100%. Cu litere mici scrie însă în ”terms and conditions” că, în caz de Doamne ferește un divorț, cu sau fără copii în desfășurător, partea imobiliară rămâne la doamnă. Asta apropo de oprimarea femeilor de către islam.

Și așa cum Elena Ceaușescu îi spunea lui bărbată-su ”Nicule, îți dai seama dacă noi fără salariu o ducem așa, cum o duc ăilalți?” mă întreb ce s-ar fi putut întâmpla dacă în Bahrain statul ar fi ”ocrotit căsătoria și familia”?