”Boss, Merry Christmas!”

Prins la mijlocul disputelor geopolitice pe de-o parte și a ambițiilor UE de a deveni verde cât mai repede, Uniunea neînțelegand că era vorba despre altfel de verde în expresia “omuleții verzi ai Rusiei”, am decis că noul preț al energiei (curent+gaze) rezultat din această încrucișare nu mi se potrivește. Ca atare, am avut de ales între două alternative: 1. Investesc masiv în garderoba de iarnă, secțiunea indoor sau 2. “via!” – așa cum sugestiv zic italienii.

Fiecare variantă, evident, cu avantajele si dezavantajele ei, dar în proporții foarte diferite. Astfel încât #2 a fost declarată caștigătoare după o dezbatere de aproximativ 4 ½, hai 5, secunde.   

Cum de data asta nu vorbeam de o vacanță, ci de o situatie de “refugiat climatic” (sau “climateric” că încă nu mi-e clar), alegerea destinației s-a făcut pe alte considerente. Să fie cald și dacă se poate mare sau ocean (asta e clar!), să fie internet ”reliable”, să fie pe un fus orar cât de cât pe lângă cel al României, să nu mai fi fost în țara respectivă și ultima condiție, să nu coste ”o mână și un picior” sau, respectiv, ”un ochi de pe față” – cum englezii sau spaniolii definesc ”ceva foarte scump”, evident fiecare popor având, se pare, priorități diferite cu privire la ce e important în viață. Cu observația că toate condițiile, puteau fi verificate înainte, mai puțin cea mai importantă dintre ele, #2 – internetul. Fără internet nu puteam lucra, deci automat era nu numai un ”deal breaker” dar și un ”money and time burner” din moment ce ar fi trebuit să mă întorc rapid în România. Iar excursia nu era de ici de colo, fiind practic ca un București – Oradea retur, cu trenul, facut în mai puțin de 4-5 zile. Nu mulți rezistă!

Revenind, daca punem grila de mai sus pe harta lumii, obținem un singur continent – Africa – și maximum 3-4 țări, toate situate sub Ecuator și cu ieșire la Oceanul Indian. Ca o paranteză, Africa de vest, deși în teorie e o opțiune (Senegal, Camerun, Gambia, Coasta de Fildeș sau Nigeria, restul țărilor având, fiecare dintre ele, câteva ”problemuțe”, ca să îl citez pe Vanghelie), în realitate e mai departe, are un fus orar cu 2-3 ore la vest de România (= trezit f. devreme) și când vine vorba de apă, Atlanticul rămâne cel mai rece ocean la latitudinile astea.

Asfel încât câștigătoare a fost declarată Kenya, bifând perfect la toate capitolele, inclusiv la cea mai mică distanță față de România (de unde și comparația mea cu București – Oradea și nu cu Bucuresti-Budapesta sau Viena). Probabil că #2 pe listă ar fi fost Africa de Sud, 5h de zbor însă mai la sud. Poate data viitoare…

Faceți cunoștință cu șilingii kenyeni…la paritate cu yenii japonezi.

In plus, Africa mă va ajuta să accelerez deprecierea contabilă a vaccinurilor făcute acum 2 ani, cu ocazia turei în Congo, Rwanda etc, când investiția de peste 800 lei a fost considerată excentrică, cam ca podul peste Dunare în regim de autostradă făcut de Ceaușescu prin 1987 pentru cele 1500 de Dacii pe zi care îl traversau. Doar că timpurile s-au shimbat si ambele investiții , și podul dar mai ales vaccinurile mele, au devenit extrem de rentabile peste ani. În caz că vă întrebați, vaccinurile pt. boli tropicale  (plus hepatita A) se fac pe viață.

Cum am menționat, partea de internet a trebuit verificată la fața locului și oricât aș fi citit și m-aș fi documentat despre rețelele de fibra și telefonie mobilă, făra ”direct user experience” nu aș fi făcut nimic. Ca atare, deplasarea în Kenya am facut-o înainte de Anul Nou oferindu-mi câteva zile de concediu pentru rezolvarea problemei spinoase a conectivității. Dar despre asta mai târziu.

Altfel, am putut constata încă odată cât de bine este sa locuiești în apropierea unui Hub aviatic masiv, mulțumind Istanbulului pentru aeroport și Turkish-ului pentru rețeaua extinsă de destinații. În plus am salutat pragmatismul turcilor, care pentru tranzit nu cereau niciun fel de teste. E drept ca pentru Kenya se cerea test PCR, dar cu valabilitate de 96 de ore, un interval norocos dacă ținem cont că în cele 96 de ore a intrat si Crăciunul.

Deci, te scoli dimineața, zbori la Istanbul, stai 8 ore în aeroport, zbori 6h in Kenya, Nairobi, treci o oră prin toate procedurile, certificatele, vizele și slavii balcanici care se bagă în față la coada că cică pierd nu-ș ce legatură (având un civism ridicat am făcut scandalul de rigoare), te ia taxiul, check in în hotel (cu scanare, registru de intrare cu nr. pașaport și vaccin etc etc) și într-un final te arunci în pat, că ai pijamaua cu tine în bagajul de mână și e foarte rapid să te schimbi. La fix 2 minute după ce te pui pe somn, începe muezinul sub fereastra ta să îi cheme pe credincioși la rugaciune pt. că e 5h30 dimineața. Priceless!

Noroc că muezinii au și altceva de făcut, nu numai să cheme lumea la rugăciune, așa încât, după scurtul moment de imersiune în cultura locală, trebuie să recunosc că am avut o dimineață excelentă.

Prima zi, ce mai importantă – verificarea internetului și asigurarea conectivității. Planul era să iau două cartele de date, la două rețele diferite, pentru redundanță. Primul magazin a fost cel al Safarilink – cea mai mare rețea din Kenya. Spre surpriza mea văd o coadă ”ca pe vremuri” pentru intrarea în magazin. O coadă care pornea evident de la intrare și ”dădea colțul” la propriu pe lăngă vitrinele magazinului. Cam ca prin România anului 1985, doar că era civilizată, pe un rând, nu pe 6 sau 7 ca la alimentarele de atunci. M-am așezat cuminte la coadă, așteptând să îmi vină rândul. Undeva chiar aproape de colțul clădirii, când după un viraj la 90 de grade dreapta intram în ultimii 5-6 m până la intrare, unul dintre angajați a venit a mine și m-a întrebat cu ce problemă pe acolo. Uneori există și avantaje să ieși în evidență. I-am explicat ce voiam (cartela de date) și m-a dat direct pe mâna body-guard-ului de la intrare care desinfecta mâinile, lua temperatua și permitea accesul. Da, reguli anti-Covid foarte strict aplicate! Odată intrat mi-a trecut prin cap că, totuși, la urma urmei, ”White men can jump”…the queue :). Sau măcar o bucățică din ea.

White men …can jump! The queue!

Inăuntru, un magazin clasic de servicii pt telefonie mobilă, cu bonuri de ordine la ghiseele relevante. Atâta doar că 25 de minute mai târziu domnișoara (doamna?) de la ghișeul unde aveam bonul dat de bodyguard mi-a spus ca nu ea se ocupa de problema mea ci altă doamnă, care în fapt nu era la nicun ghișeu, ci la o masa în mijlocul încăperii. Era tipa care se ocupa de vânzarea și activarea numerelor în rețea. Personal cred că îți trebuie, daca nu un PhD, cel puțin un master degree în treaba asta, care nu pare simplă deloc. Mai exact tipa avea o tabletă, un telefon, un aparat mai special ”hand held device” și un fel de chitanțier pe care scria niște chestii. Ca și client ți se faceau poze ție și pașapotului, semnai electronic niște chestii, alegeai cartela și apoi doamna ți-o activa printr-o procedura care presupunea cel puțin 3 SMSuri primite, setare telefon, setare pin (m-pesa) și apoi activare date printr-un alt SMS. În mod cu totul incredibil îi lua în jur de 5 minute de client toată treaba asta, astfel încăt 25 de minute mai târziu, dupa un domn din Nigeria și o doamna din Congo mi-a venit rândul (primii doi clienți nu știu de unde fuseseră). E clar că numere noi nu luau decât strainii, probabil orice kenyan având deja un numar sau chair două.

Odată terminată instalarea si achitată cartela (cam 420 lei pe o lună pentru 50 GB), am avut plăcuta surpriză să fac un test de viteză – 80mb/s! Deci ”I’m here to stay”!

La al doilea furnizor de telefonie Airtel a fost mult mai simplu. Practic nu era nimeni, iar procesul a fost la fel de complex. Prețul însă a fost mult mai mic, 80 de lei pt 20GB, dar cum nu prețul ci accesul trebuia optimizat, am fost mulțumit de deal.

Street art Nairoby style….primul din stânga pare ce e Hulk!

Altfel Nairobi, oraș mare, gălăgios și, în mod excentric pentru mine, călduros în ajun de an nou, e de vizitat – odată! Ceea ce am și bifat, cu observația că în afară de nume nu sunt sigur ce au văzut extraordinar realizatorii serialului ”Casa de Papel” și au botezat-o pe una din fete ”Nairobi”. Strict raportat la ce am văzut, cred că  ”Kigali”, ”Slobozia” (în spaniolă nu-are subînțelesuri) sau ”Ho Chi Minh” erau mult mai cool, deși cu al treilea nume riscai să produci victme, în luptele alea de gherila bancară, unde într-o secundă se trageau între 100 si 300 de gloanțe…iar rugamintea ”Ho Chi Minhe, acoperă-mă!” durează cam 2 secunde…

Doar o zi normală in Nairobi…

Revenid, cu bodyguarzi în uniforme și cu arme automate (împarțite frățește între Kalashnikov și arme din vest) la fiecare ușa de filială bancară, cu toate magazinele de făcut poze de pașaport având ca model poza de pașaport a lui Obama (kenyan după bunică – deci ”no author rights needed”), undeva la sfărșitul primului mandat, dacă mă uit la culoarea părului și cu un trafic infernal dar funcțional (Teheran, da, te-am tradat cu Nairobi la capitolul ăsta), orașul pare că are povestea lui care merită ascultată, din ce am văzut eu 24 de ore din 24, având în vedere ce era pe strazi la 4h30 dimineața când am ajuns la hotel.

“Acu’ vă face baiatu’ poza norocoasă care vă aduce viza de State…numai să nu candidați că nu mai merge a 2a oara…”

Și ca idee, top 3 saluturi cu care întâmpini un alb pe stradă în Nairobi (alb in Kenya = “ajutoare”, pentru mulți dintre cei aflați pe strazi) sunt “Boss…”, “How are you?” si “Merry Christmas!” (deși Crăciunul trecuse!). Greu să trec neobservat în Nairobi, unde expresia ”o pată de culoare” are evident alte înțelesuri decât știm noi. Altfel singurul loc in care simțeam că zbor totuși sub radar era în mall-uri, unde nu eram singurul alb…mai erau și manechinele! Doamne ce alb sunt!…

See the difference?!

Înapoi la Nairobi…orașul se află la cam 500km de oceanul Indian, mai exact de Mombasa, un fel de Mangalie a Kenyei, având în vedere că o Constanță ei nu au. Zic Mangalia pentru că zona turistică se află la nord de Mombasa, până înspre granița cu Somalia (Lamu fiind cea mai nordică destinație turistică). Mai sus de Lamu începe turismul extrem, tip ”Jurassic Park”, ”Indiana Jones” sau ”The Mummy ”în care însă n-ai parteneri de aventură dinozauri, naziști sau mumii egiptene, ci pe baieții somalezi din al-Shabaab, cât se poate de contemporani cu noi, care sunt fericiți sa fie partenerul de joacă al turistului inconștient – Google pt. detalii. (Notă: Mogadiscio, capitala Somaliei, e însă în top 3 pe lista mea „de făcut„ și cu pregătirea necesară poate fi vizitată reativ ”safe”. Dar despre asta la vremea ei).

Ca să ajungi la Mombasa ai 3 posibilități : 1. Trenul, pe principala cale ferată a Kenyei Nairobi – Mombasa, neelectrificată, constrută și întreținută de chinezi și plătită de kenyeni. 12h pe timp de noapte și se pare că în condiții OK (cușetă etc) 2. Mașina, 450 km făcuți în cam 10-11h (cum ai noroc de trafic) și 3. Avionul – 1h de zbor. Am optat pentru varianta 3, zburând din aeroportul Wilson (un fel de Baneasa al Nairobi-ului) direct la Malindi, în fapt destinația mea, aflată cam la 120km nord de Mombasa, acesta fiind încă un motiv să zic pass ”Orient Express-ului” African. Ambele aeroporturi, Wilson și Malindi, au niște piste foarte șarmante, fie cu găuri în ele, fie cu plombe de asfalt – nenivelate – turnate peste găurile vechi. Și așa cum se spune că avioanele de luptă rusești sunt cele mai pregatite de razboi, întrucăt pot decola de pe orice fel de suprafață fără ca aceasta sa fie curată sau nivelată (unde gasești așa ceva în război?) așa se pare că și piloții kenyeni sunt gata în cazul unui conflict să-și apere țara având suficient antrenament pe pistele, ca după război, ale aeroporturilor civile kenyene.

Aterizat în Malindi am intrat direct în filosofia locală ”pole-pole”, una din cele mai puternice contribuții kenyene la cultura mondială, situată pe o listă a contribuției popoarelor, undeva între micul dejun englezesc și ”Pinecone hand gesture” al italienilor  🤌🤌🤌. ”Pole-pole” inseamnă ”încet – încet” în Swahili, mai exact un fel de ”lasă pe mâine ce poți face azi”. Ceea ce Peter, ”my Kenyan friend”, a și făcut, la aeroport după ce am aterizat nefiind nimeni. Astfel încăt a trebuit să-l sun (ce bine că aveam de acum și numere kenyene) și să-i spun că am ajuns, o formulă de politețe pentru ”where the f…k is the taxi?”. Pentru claritate, omul fusese ținut la curent cu toate etapele călătoriei mele, știind exact când, unde și de unde ajung. Răspunzând la telefon cu o întrebare absolut ingenuă, ”unde ești?”, Peter, ”my Kenyan friend”, m-a binedispus și mi-a ridicat brusc așteptările cu privire la luna aflată în fața mea : ”În aeroport boss, Merry Christmas!”

”Home away from home”…pentru următoarea lună!

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s