“Atenție vipere!”

Când în septembrie anul trecut am revenit din Africa, fiind încă sub puternicele impresii ale excursiei încheiate, am început să îmi fac planuri pentru anul urmator 2020. Evident “the crazy twenties” nu trebuiau ratați.

Și crazy au și fost! După ce am rezervat și plătit toate avioanele și am rezervat fără să platesc (mersi booking.com) și hotelurile, având programul facut pe zile și ore (că vorbim de avioane aici), nu-ș ce liliac chinez s-a suparăt pe nu-ș ce laborator din Wuhan, care avea o angajată care mergea des la piața de fructe de mare trimisă de soț, proaspăt căsătorită fiind etc etc …și s-a creat mare deranj.

Deranj pe care nu vi-l doresc dumneavoastră, dar de care eu am avut parte din plin.

În esență, peste noapte am devenit un solid investitor în portofelele virtuale a cel putin 6 linii aeriene, cu promisiuni ferme că banii platiți (și încasați) vor putea fi folosiți încă doi ani de aici înainte, dar la prețuri pe care, evident, doar viitorul va a le arăta. De fapt circumspectul din mine încă își amintește de super vacanța pe care frate-miu a avut-o in ’91 la mare, pe banii de Dacia 1310 ai lui taică-miu din ‘89.

Cu booking.com a fost mai simplu, rafala de anulari de la sfarșitul lui iunie ne generând decât regrete nu și datorii.

Long story short, al doilea înconjur al lumii cât și Vanuatu, Papua Noua Guinee, Filipine, Brunei , Macao și Indonezia (Bali) vor mai trebui să aștepte încă un an cel puțin, cu masca pe figură probabil, pentru a ne putea întâlni.

Până atunci însă, ascultând de sfatul fiicei mele care mi-a spus că cele mai accesibile destinații trebuie făcute cât mai tarziu pentru a avea un “filler” în caz de ceva, așa cum orezul este servit la mesele tradiționale chinezești la sfârșit, pentru a fi sigure gazdele că oaspeții s-au săturat, iată venind deci și rândul României.

Bucurându-mă încă de rusticul deplasărilor prin sudul țării în lipsa autostrăzilor, așa cum călătorii din toată lumea se bucură încă de farmecul Cubei până să fie invadată de hoardele de turiști americani și dolarii lor, am luat-o spre Sibiu. Mai exact Cisnădioara. Deci nu Sibiu și nici măcar Cisnădie (chiar ce-or mai fi făcând acum, la concurență cu mochetele si parchetul stratificat?).

Locul, având clare urme saxone, provoacă clasica reacție „ce tară frumoasă avem păcat că…” și completați voi ce aveți pe suflet în momentul ăla. În plus turistul din București rămâne uimit de 2 lucruri. Primul ar fi distanța, Cisnădioara fiind la 10 minute de Sibiu cu mașina, deși pare la cel puțin o oră și jumătate. 10 minute în care, în București, cu puțin noroc, ajungi de la Romană la Piața Aviatorilor. Al doilea ține în particular de bunul gust și gradul de sofisticare al apartamentului în care am stat, dar aici las pozele să vorbească.

La capitolul “ce să faci sau ce să vezi?”, nu trebuie ratată biserica fortificată din vârful dealului care, pentru numai 8 lei (nu credeam că mai exista prețuri din astea) îți oferă pe lângă o panoramă excelentă și câteva lecții de istorie. Una din ele îți reamintește de ororile războiului, în “altarul” bisericii putând fi văzută o întreagă colecție de pietre memoriale ale soldaților căzuți în primul război mondial, probabil locuitori din zonă. Toți cu nume germane si grade corespunzătoare armatei imperiale, toți morți în 1916 (vară-toamnă) și majoritatea având până în 23 de ani în momentul morții. Coincidența datelor m-a făcut să mă gândesc la bătăliile de la Mărășești și Oituz purtate în acea perioadă. Pare astfel că, prin respectivele pietre memoriale, în mod ironic învinșii  sfidează chiar în țara învingatorilor clasicul “vae victis”, cel puțin când e vorba de trecerea timpului.   

Altfel, în afară de biserica fortificată din vârful dealului, mai admiri vilele dimprejur (arată foarte bine) și-ți vezi de drum, preferabil rezistând tentației autostrăzii care începe de la Sibiu să fie “landmark-ul” de referință al zonei, cam de pe orice deal ai urca.

Și dacă reziști și o iei pe drumurile secundare, pe lângă faptul că sunt goale si bune (iată alt fel în care o autostrada iți salvează bani) ai beneficiul de a vedea câteva locuri de care sigur ai auzit. De la Poplaca natală a ardelenilor din „mămăligă western-urile” românești (asta ca tot a murit de curând Ennio Morricone), la Mărginimea Sibiului, locul în care pare că se produce 85% din brânza de oaie româneasca si 93% din carnații, șunca si mezelurile afumate.  Atâta doar că în zonă nu vezi picior de capra sau oaie și nici locuri care le-ar putea adăposti, la o adică, devenind astfel evident, dacă mai era nevoie, că marketing-ul este mama succesului în timp ce munca propriu zisă e cel mult o verișoară vitregă de-a doua …și aia urată si enervantă.

IMG_20200801_113917
„Apăi, măi frate, mult n-om mai zăbovi, dar nici puțin.”
IMG_20200801_120717
“Tare ca brânza” pare că în Marginimea Sibiului are alt sens, dacă ne uităm la Primărie.

Și dacă tot eram în zonă și bifam la capitolul cetăți, cu cele 280+ de trepte și prietenosul anunț „Atenție vipere”, Cetatea Devei nu putea fi ratată. Mai ales că din vârf, priveliștea zecilor de blocuri ale Devei are încărcarea epică a unei picturi rusești din timpul revoluției de la 1917 sau a unui tablou cu Mao din 1949, mesajul fiind de neconfundat: socialismul va învinge!

IMG_20200801_135157

Victorie care însă pare pusă la îndoiala 20 de kilometri mai încolo, când ruinele Hunedoarei îți amintesc ca dacă până și Imperiul Roman a căzut, cu atât mai mult (sau mai puțin!) și socialismul. Norocul Hunedoarei însă îl reprezintă castelul Corvinilor, care probabil ține pe perfuzii activitatea economică a orașului. Castelul pare să atragă remarcabil de mulți turiști, în general ordonați si disciplinați când vine vorba de masca pe figură. În plus oferă copiilor șansa unei lecții de istorie scara 1:1, în real adică, virtualul părând a avea limitările lui după ce l-am auzit pe un puști de vreo 10 ani, la coada la bilete,  spunându-i lui taică-su în timp ce privea ghilotina expusă la intrare: “iar asta e spânzurătoarea…”

IMG_20200801_165043
Ceva frumos!

Și pentru că tot eram in Hunedoara și la capitolul castele, am descoperit cu uimire că frații din Buzescu, celebrul “neighborhood” de lângă Alexandria, mai au mult de învățat la capitolul turnuri și “ceva frumos”, neputând să îmi dezlipesc ochii de pe minunile arhitectonice de la ieșirea din Hunedoara.

În orice caz după trei cetăți, multe turnulețe și foarte multe trepte urcate, parcă ai vrea să îți închei ziua mai pe „chill”, locul ales fiind undeva prin Țara Hațegului pe un drum care se înfundă în munte (cea mai apropiata localitate fiind Sibișel, dacă vă spune ceva, ca mie nu mi-a spus).  Locul era o păstrăvărie privată, proprietarul luând decizia că decât un porc în spatele casei mai bine ceva păstrăvi, mai ales că pârâul care îi trecea prin curte făcea toată  treaba gratuit. Interesant că păstrăvii lui nu prea par a avea nimic in comun cu aia de la supermarket, petele în toate culorile curcubeului, mărimea si consistența lor fiind însă corespunzător reflectate și în preț.

IMG_20200801_204000
Curcubeu peste tot, pe el și în cerul gurii…

În orice caz locația și conținutul ei sunt remarcabile, cu atât mai mult cu cât am primit încă odată o lecție cu privire la distanță: cu cât e mai sălbatică zona cu atât distanțele se dilată, 10 minute față de centrul Hațeg-ului părând la fel de departe  de oraș ca 2h1/2 față de centrul București-ului, ba chiar 4h pe timp de w/e.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s