”Kind reminder!”

Pentru că ”Breaking Bad„ este văzut ca fiind cel mai bun serial de televiziune din toate timpurile, n-a scăpat de un binemeritat sequel. De fapt de un prequel, deși distincția e mai puțin importantă, fiind în esență vorba tot despre bani. Astfel a apărut ”Better call Saul”, punându-i pe fanii universului Breaking Bad în mare încurcătură cu privire la întrebarea ”care e, de fapt, cel mai bun serial”?

Dacă însă credem ca sequel-urile sunt inventate de Hollywood facem o mare greșeală. Cum ”Breaking Bad” a inspirat ”Better call Saul” așa și minunăția de monument de la Petra (Iordania) i-a inspirat pe nabateeni (cum ar veni ”dacii” arabilor de azi, rămânând să mai sap să vad și cine au fost ”romanii” lor) la un sequel. Care sequel însă, în lipsa unor zboruri ieftine ale RyanAir-ului ca cele spre Iordania, dar probabil și în lipsa ingredientului principal al unei vacanțe reușite, cel puțin după definiție occidentală – alcoolul, face ca să fie aproape necunoscut.

Al Ula, sau AlUla cum este adesea ortografiat, dintr-un motiv care îmi scapă renunțându-se la pauza dintre ”Al” si ”Ula”, este locul în care acum 2000 de ani au ajuns nabateenii. Oamenii deranjați de insistența romanilor care se băgau în seamă cu ei în ceea ce azi e Iordania, iar atunci era marginea Imperiul Roman, au zis că n-ar strica o schimbare de aer. Dar nu și o schimbare de PIB pentru trib. Așa că, rămânând pe traseul caravanelor de la Golful Persic și Oceanul Indian către Mediterana de est s-au mutat din capitala lor Petra în amonte, cam 1000km la est, ieșind din ceea ce atunci era Schengen-ul roman, în locul în care astăzi este Al Ula, sigur, un oraș al Arabiei Saudite.

Aici s-au apucat de ce știau mai bine și învățaseră la Petra: cioplitul munților, mai ales că aceștia erau moi (sand stone) și erau din belșug. În general s-au axat pe morminte, oarecum de înțeles, având în vedere că viața de apoi e mult mai lunga decât cea curentă, deci și confortul și locația trebuie să fie evident mai vizibile și mai durabile în timp decât locuințele cu durată efemeră și variații mari pe piața imobiliară.

O mică problemă a apărut însă peste timp când islamul, new kid-ul on the block-ul religiilor, 5-600 de ani mai târziu, a interzis credincioșilor să-și piardă vremea prin morminte sau zone cu morminte. Ceea ce aceștia au și făcut, întârziind descoperirea zonei arheologice din AlUla cam până în secolul XXI. Mai exact prin anii 2015.

Sigur, deschiderea Arabiei Saudite către ”viziunea 2030” a ajutat foarte mult, corespunzător viziunea asupra tradiționalismului saudit devenind (din ce în ce) mai pragmatică, ajutând astfel printre altele și la descoperirile din AlUla.

Dar pentru că nu vreau să stric surpriza vă las să descoperiți singuri ce e pe acolo, mai ales dacă deja ați fost la Petra – capitala nabateenilor. La urma urmei cine poate să aprecieze mai mult o vizită în București, dacă nu cel care, ulterior, a vizitat și Clujul?!

Și dacă tot sunteți în zonă nu ratați Elephant Rock și cea mai mare cladire de oglinzi din lume, preambul, sau ”serie zero” pentru Neom. Neom despre care însă o sa vorbim altă dată.

Dar dincolo de vizită, una dintre cele mai interesante părți ale experienței este drumul până acolo. Cu mașina.

Gradual treci de la autostrăzi, la drumuri naționale pe 4 benzi urmând ca ultimii 200 de km să îi faci pe un drum normal, cu doar două benzi. Două benzi și două mașini la 10 minute întâlnite. Un calcul scurt (îl faceți voi cum vreți) spune că pe cei 200km de drum erau în fiecare moment cam 12-15 mașini. Atât! Tot pe drum, sunt în fiecare moment cam 60-70 de radare, în cursa om vs. mașină fiindu-mi tare frică că omul pleacă cu șansa a doua. Radarele sunt când pe dreapta, când pe stânga, de forme, culori și tipuri diferite. Nu m-ar mira să mă trezesc chiar și cu unul pe bancheta din spate când mi-o fi lumea mai dragă. Am 3 flash-uri până acum și o să vă țin la curent cu costul electricității în Arabia Saudită când o să îl aflu, la predarea mașinii.

Și dacă AlUla însemna ceva acum 2000 de ani astăzi fiind doar un orășel în buza unui viitor boom turistic (au deja infrastructura construită pt asta mai trebuindu-le doar turiștii), în drumul nostru Transarabic către golful Persic am întâlnit două orașe, cam la 500000 de locuitori bucata, Hail si Hafr Al Batin, care par că au reușit să transpună în realitate sloganul partidului România Mare, fie-i țărâna deloc ușoară : ”Vom fi iarăşi ce am fost, şi încă mai mult decât atât!” Dacă sute de ani cele două orașe au prosperat din caravanele pe al căror traseu se aflau, în ultimii 100 de ani, de la fondarea Arabiei Saudite, s-au reorientat cu eleganță către agricultură, producție industrială și baze militare. Hafr Al Batin, care se afla la doar 80 km de granițele irakiană și kuweitiană fiind practic tutorele ”King Khalid Military City”. Practic este știut că așa cum ”the best car in the world is company car” și ”the best industry in the world is national budget, especially the defense one”, lucru pe care cei Hafr Al Batin au ținut să îl verifice personal.

Și vorbind de ”company cars”, nu știu câte din mașinile din cele două orașe erau ale companiilor, însă numărul lor, infrastructura cu drumuri late, cladiri comerciale joase, locuri de parcare gratuite la fiecare pas și distanțe mari între oricare două puncte de interes, fac ca loculrile să arate exact ca un oraș american din Mid West. Sigur, un oraș American modern în care însă amendamentul XVIII este valabil, nefiind (încă) abrogat.

Și pentru că am pomentit de infrastructura americană a orașelor, două vorbe și despre cea a autostrazilor.

În primul rând ” fuel managementul” trebuie făcut cu atenție. La 430 de km rămași am început să mă găndesc la realimentare. Cu o stație la 40 km în fața noastră nu părea că e vreo problemă. Doar că am omis stația respectivă, luând decizia să intru la cea de după ea, la 100 m distanță. Aici însă pompele erau închise. Sigur, fiind autostrada nu mă puteam întoarce, mergând doar înainte. Dar cui îi pasă când mai ai 380 km în rezervor, nu?

Well, următoarea stație era în construcție, apoi alta abandonată, urmată de una la care ”pump attendant”-ul era plecat 30 de minute (nu-mi dau seama unde era plecat în pustietatea aia), după care o stație în care aveau numai motorină și în sfărșit încă o stație în care nu se mai vindea demult combustibil. În final, cu numai 180 de km rămași în rezervor, am întâlnit o stație care avea și pompe și pump attendant și benzină, deși instinctul îmi spunea că și acum este o probemă. Am ales însă calea temerară și sigur pe mine i-am spus omului să îmi facă plinul, urmând a folosi ulterior înțeleapta zicală ”vedem noi cum o rezolvăm”. Omul a umplut rezervorul și a venit cu POS-ul să plătesc. Care POS ce crezi (am sințit-o în oase, cum spuneam), era doar pentru monedă locală neacceptând carduri internaționale.

Oferta de cash euro sau usd a fost refuzată, omul (imigrant din zona Indiei, Bangladesh-ului sau Pakistan-ului, așa cum sunt cei 13 din cei 31 de milioane de locuitori ai Arabiei Saudite, doar 18m fiind saudiți) ne voind să iți piardă job-ul. Deși personal cred că își pierdea job-ul mai repede daca nu lua niciun ban decăt dacă lua dolari.

Când părea că suntem într-un blocaj mai mare decât al lui Trump cu ayatolahul pe subiectul strâmtorii Hormuz, un tovarăș de al lui, care o atârna pe acolo, a venit cu soluția. Omul avea o cafetărie în benzinărie și avea și POS pt carduri internaționale. Un fel de China care a zis ”lasă că plătesc eu in yuani și îmi dai tu când ai”. Așa că pentru doar o cafea în plus am plătit la pachet și benzina, respectiv 65 de lei plinul de rezervor, în timp ce cafeaua a fost 15 lei. Exprimată în litri de benzină, asta a fost categoric cea mai scumpă cafea pe care am băut-o vreodată.

Și dacă o benzinărie funcțională se mai găsește, măcar la 180 de km de pana prostului, pare că o toaletă este de-a dreptul misiune imposibilă. Dacă în benzinărie ți-ai putea închipui un scenaru în care, vorba lui nea Nelu Iliescu, toaleta e ”un moft”, când vine vorba de restaurante pare deja că lipsa unei toalete este imposibilă. Și totuși lipsea, restaurantele avand doar câteva chiuvete în care (doar, sper) să te speli!! Înțelegând însă o oarecare flexibilitate a domnilor când vine vorba de lipsa unei toalete, situația devine de-a dreptul dramatică când e vorba de doamne. Dacă toaletele pt domni sunt rare cele pentru doamne lipsesc aproape complet. Și nu, nu este acceptată folosirea de către acestea a toaletelor de bărbați. Și probabil că nici doamnele nu și-ar dori…

Așa că Arabia Saudită, ”kind reminder” pentru revizuirea ”Viziunii 2030” la capitolul ăsta, nu de alta dar 2034 se apropie repede și suporterii Cupei Modiale de fotbal sunt cunoscuți mai ales pentru două lucruri: consumiul de bere și problemele cu prostata.