În corelație cu lista de interdicții și dizabilități de cu seara dinainte, dis de dimineață am plecat la singurul bancomat din Baia de Fier pentru a scoate cash. Evident, pensiunea nu avea PoS. Mutarea a folosit totuși, părând că mai nimeni din zona nu auzise de PoS, plata intrării la Peștera Muierii fiind făcută tot cash. N-o să vă plictisesc cu prea multe detalii de la Peșteră (oricum vizitați-o daca aveți ocazia) și o să menționez doar ca ursii găsiți acolo erau 20% mai mari ca ce de azi, iar scheletul de femeie găsit (de peste 35000 de ani) era cel mai vechi din lume, pană când Lucy a spulberat recordul de vreo o suta de ori urcându-l la 3 milioane și ceva de ani. Oricum, numele peșterii nu are legătură cu scheletul, el fiind inspirat din clasicele povesti de pârjolire a holdelor, otrăvire a fântânilor și retragere în munți când veneau turcii. În cazul asta muierile (plus copii si bătrânii) se cazau aici…
Acum doar liliecii se cazează aici, mirați fiind de creșterea numărului de turiști față de un an normal, neștiind ca verii lor din China au pus serios umărul la situație.
Cum spuneam, Transalpina începe (sau se termină, depinde cum vrei să o iei) în Baia de Fier, evident ruta fiind preferată văii Jiului sau a Oltului pentru o regrupare către Sibiu, dacă tot eram acolo.
Despre drum se știe, așa ca nu mai repet ce s-a spus, filmat, cântat sau Instagramat deja. Nu știu dacă pe Tik Tok dacă a apărut, dar e irelevant…că tot îl închid. De Tik Tok zic, nu de șosea. Personal drumul mi-a plăcut numai după ce, trecut fiind pe cealaltă parte și coborând sub limita de la care brazii încep crescă, am început să mă bucur de natură. Vântul care șuieră pe coamele golașe ale munților nu e chiar slăbiciunea mea, oricăt de șmecheră și sigură e mașina în care te afli.
Trecând tangențial pe lângă lacurile Oașa și Tău Bistra, am traversat Căpâlna întrebându-mă dacă asta e acea Căpâlnă? Acum am și răspunsul care e un solid “nu”. Căpâlna cu fetele ei faimoase este în Alba, pe lângă o altă fată (în iarbă) celebră…comuna Jidvei.
Ieșirea de pe Transalpina am făcut-o pe la Săsciori (!) și trecând de Dumbrava, prin cea mai frumoasă dumbravă pe care am văzut-o vreodată, am cotit stânga și m-am îndreptat spre autostradă.
Care autostradă m-a dus direct până la 90 km de Brașov, pe lângă Orașul Victoria (cu “O” mare) unde trebuia să ajung. Păcat că ultimii 60 de km din autostradă sunt încă în faza de considerare a deschiderii unei discuții de principiu despre un viitor potențial studiu de pre-fezabilitate, că altfel ajungeam și mai repede.
E drept că pe ruta aleasă spre Vistișoara(!!) (nu contenesc să mă minunez de toponimele locului) se asfalta vârtos, ba chiar se efectuau și lucrări de terasare și lărgire, astfel încât am înțeles de ce autostrada de dincolo de Sibiu mai întârzie: oamenii au doar două mâini și un cap, câte sa mai facă?
Și că tot am pomenit de asfaltatorii respectivi, cu 400m înainte de destinație părea că drumul e împotmolit, oamenii lucrând cu un excavator la o nivelare de trecere peste un vad. Pamântul moale, mașina mea joasă , clar ingrediente pentru probleme. Băieții au fost însă binevoitori și au bătătorit cu cupa excavatorului o mică porțiune ca să pot trece. Asteptând să se termine de bătătorit, am vorbit cu cel ce parea șeful și l-am întrebat dacă și porțiunea aia va arăta ca ce vazusem proaspăt asfaltat până atunci. “Bineînțeles!” a venit prompt răspunsul, adăugând “Va fi la fel peste tot!”. Moment în care nu m-am putut abține și l-am întrebat “…și când va fi gata?”. Răspunsul, direct și fără nicio urmă de șovăială în glas, ca și cum fusese dat în alte 43 de conferințe de presă “Când o să vrea Dumnezeu!” mi-a arătat că în realitate autostrazile sunt un moft și că unirea nației, după 101 ani de la întregirea istorică, este pe deplin realizată, indiferent de provincie fiind aceiași Românie!
Revenind la Vistișoara, locul în care am ajuns este senzațional. O fostă casă de vacanță veche, cu un teren însă foarte generos, plasată într-o zonă incredibilă ca frumusețe, a fost renovată și a devenit de cam 5 ani pensiunea “Casa bunicului”….pentru că asta a și fost. Gazdele (de fel din Făgăraș) foarte primitoare și profesioniste, inclusiv cu explicații despre cu sa evitam drumul în asfaltare, pe care eu nu le-am citit, sunt ilustrarea vie a proverbului ”omul sfințește locul”. Mai exact omul și rudele sale, alături fiind o păstrăvărie modernă a unchiului său, făcută pe fonduri europene. Cum însă era seara de friptură, nu de pește, n-am putut compara gustul unui pastrav de Făgăraș cu al unuia de Hațeg de care deja avusesem parte. Poate data viitoare…
Pana atunci însă, a doua zi am făcut un mic ocol la ceea ce mi s-a părut un real obiectiv turistic, foarte mult subapreciat însă: o ferma de vaci Angus de pe lângă Sibiu.
Cunoscănd foarte bine carnea și gustul ei, aflând că vacile Angus nu trebuiesc mulse, cântaresc 600-800kg înainte de tăiere (fața de 4-500 kg vacile noastre), n-au nevoie de grajduri întrucat stau pe câmp tot anul (dar au nevoie de o pășune largă pentru asta) și se pot vinde pentru carne cu mai mult decat dublul pretului față de vaca obisnuita, încă încerc sa înțeleg de ce avem doar 30-40 de mii de vaci în țară, o proporție infimă față de populația de vaci autohtone. Poate că, negre fiind, fermierii nu se simt confortabil să atragă spiritele rele pe pasunile lor, supoziție cât se poate de veridică, existand refuzuri concrete de actiziție datorită culorii negre și a lipsei alternativei maro (mai rar de gasit la Angus).
Iată deci, cum modernizarea României nu trece atât prin instituțiile europene cât mai ales pe la Biserică și vraci, un efort național pentru realizarea saltului înainte, în ceea ce privește dezvoltarea economica, fiind obligatoriu în a-l include și pe Patriarh.
Deocamdată, suntem în 2020 și pe vreme de Covid avem șansa să ședem mai mult acasă și să cugetam si mai mult despre ce vrem sa facem cu ea pentru viitor. Din ce am vazut eu în ultimele zile, idei si speranțe ar fi…
Până data viitoare însă, nu uitați să ”travel for the journey and not for the destination!”
Over and out!
One way ticket only! 