Înotând cu balenele

O experiență deosebită e cu atât mai remarcabilă cu cât e mai spontană

Verificând pe internet cam ce se poate face în Tonga, cea mai exotică opțiune mi s-a părut înotul cu balenele. Îmi închipuiam ceva ca la Discovery channel, unde un cameraman scufundat cam la 10 m adâncime face o poză sau un film în sus, catre luciul apei și în razele soarelui filtrate de apa se vede silueta unei balene (eventual ca bonus și cu un pui) care se mișca masiv dar grațios prin apă.  Pe lângă ea se văd oameni care o observă, cu costume de scafandru, stând la o oarecare distanță însă, dîntr-un amestec de teama dar și de respect pentru întimitatea balenei și conștienți că ei sunt cei tolerați în habitatul ăla, balena putând face orice și oricând, fară a fi vîna ei pt consecințe.

Ei bine, așa a și fost!

Dar ca sa ajung acolo nu a fost chiar simplu. Am dat pe internet peste compania care facea excursia și după un schimb de mesaje cu Chris, am stabilit sa îi fac plata pe internet: 300 si ceva de NZD. Cum nicio bancă în România nu tranzacționează NZD am riscat și am indicat ca monedă a tranzacției AUD. Riscul era ca tranzacția să fie respinsă și să pierd excursi. Am avut noroc, dar tot nu am terminat-o cu plata. Mai erau de dat cca 30 NZD, taxele de tranzacție pe care le scăpasem din ecuație. Cum in Tonga am ajuns la 1 noaptea , nu apucasem să scot niciun fel de bani locali. Așa că dimineața pe chei, după ce că eram încă chiaun de somn, șoferul van-ului de transfer sculându-mă din somn si dându-mi 5 minute sa ma îmbrac și să vin, a trebuit să impovizez și plata. Așa ca Chris a primit un mix de euro si USD pe care l-a randul lui a trebuit să îi transforem in NZD ca să calculeze apoi taxele transerului meu in AUD. Finace world meets whale watchers world!

Și ca să nu rămână cineva cu o impresie greșită: de obicei nu ratez întâlniri. Faptul că șoferul de transfer m-a luat ca din oală se datorează fusului orar: neavând roaming și nici internet, ceasurile de la computer și telefon au ramas pe fusul orar al Fiji-ului, care era cu o oră în urmă. Evident la fel și ceasul de mână. Așa încât, atunci când a venit van-ul tocmai mă gandeam să mă trezesc pentru a savura cafeaua de dimineață, fiind conștient ca mai am o oră pana la întalnire. Nu o aveam, iar cafeaua a trebuit să aștepte dimineața urmatoare abia ca să fie băută.

Ca să scurtăm povestea, norocul meu a continuat netulburat pe tot parcursul zilei. În primul rând vremea, în al doilea rand balenele (mai ales cea de dimineață) care erau în “mood” să se joace (altfel se scufundă, pleacă și nu le mai vezi pana când nu au ele chef să fie văzute), în al treilea rând am avut parte după amiaza de o mama cu puiul ei, mama dormind și puiul distrandu-se cu noi din plictiseală în timp ce statea langă mămica lui care dormea și în al 4 rând în grup (Tom, Hellen, Carola și Alison) aveam două camera GoPro subacvatice (său cred că toate sunt subacvatice, nu?), așa că nu putea fi mai bine. Între timp Alison a trimis prin Dropbox “full movie and pictures”, poze care m-au convins încă odată ca ce am descris mai sus a fost real. Și mai m-au convins că învestiția într-un GoPro merită făcută. La rândul meu am „dâruit masa” cu un set de poze făcute la suprafață, set de poze aproape perfect dacă n-ar avea prezent în cadru, în mod persistent, degetul unuia dintre cei doi însoțitori care ne-a ajutat cu filmatul și pozatul la suprafață. Dar chiar și așa câteva poze sunt remarcabile, o contribuție zic eu deloc neglijabila la filmul excursiei “Discovery quality”.

Momentul zilei, după mine, a fost la balena de dimineață care s-a întors la un moment dat și a început să înoate direct spre noi. Încet și fără grabă, dar vedeam fața cum se apropie și devine dîn ce în ce mai mare. La 4-5 metri de noi s-a întors și a luat-o în stanga noastră. Dealtfel ghizii ne-au instruit înainte ca să se întample că așa se joacă balenele, Înotătorii fiind și pentru ele la fel de interesanți ca ea pentru noi. Așa că nu ne-am panicat. Pentru colegii și mai ales colegele mele de grup (care iși manifestau încăntarea de zici ca eu eram englezul și ei latinii :”the best day of my life ever” kinda stuff) cred că momentul mai tare a fost cel cu mama și puiul . În sine spectaculos, mai ales când mama s-a trezit și a plecat usor cu puiul înotad sub burta ei. Diferența a fost însă că dimîneața ne jucasem cu balena (său ea cu noi) în timp ce după amiaza observasem balena care dormea cu puiul langă ea. Deci ceva mai multă acțiune dimineața.

Și ca să închei capitoul, cele de mai jos ne-au fost povestite de echipajul tongan, 2 baieti simpatici, tineri, “fit”, competenți în ceea ce faceau și cărora în mod evident le placea meseria lor:

• Balenele sunt cele de Pacific, nu cele de Atlantic. Sau mai exact cele dîn sud nu cele din nord pe care le stim noi europenii. Sunt cele cu aripi foarte lungi. În contrapartidă le-am spus băieților că sunt și altfel de balene, fără aripioare lungi, etc ! Stupoare ! 🙂 )
• Trăiesc lângă Antarctica unde se umflă cu krill și apoi migrează vara (meteorologic iarna la ei în emisfera sudică) înspre apele calde de lângă Tonga să nască puii. Se pare că moda” vara acasă la tine și iarna în țările calde” functionează nu numai la bogătanii lumii dar și la balene. Și pun pariu ca și balenele din nord fac la fel (da’ pe invers, calendaristic vorbind).
• Puiul văzut avea cam 3 săptămâni și era mare cât o vacă. Scuze de comparație dar nu se vrea peiorativă. Asta era dimensiunea. Pentru firile sensibile puteți spune cât un cal. Dar unul foarte gras.
• Avea 3 săptămani în condițiile în care balenele trăiesc 80-100 de ani. Nu m-am putut abține să nu fac o comparație cu omul la 3 săptămâni. Noi suntem mult mai neajutorați.
• În 6 luni cât timp sunt plecate și migrează dus întors, nasc și alăptează puiul, balenele nu mănâncă deloc. Da’ DELOC ! Bine, în primul rând că probabil n-au ce, în al doilea rând pentru că reușesc să își facă suficiente rezerve înaînte să plece. 6 luni totuși mi s-a părut extrem, având în vedere că nu stau în perioada asta (ca ursul în hibernare) ci fac lucruri. Femelele mai ales. Masculii, în sfârșit ca băieții, se mai protejează.
• Că a venit vorba, cei cu coadă mai mică sunt masculii, nu femelele. Parcă și văd: “îți dau o coadă peste ochi de nu te vezi”. În tot deranjul situației însă și un avantaj pentru masculi. Se pare că cel mai tare este cel care o are cea mai mică…De coadă vorbeam!
• Când văd o barcă balenele încep să comunice între ele. Așa se face că dacă sunt în toane bune vezi destul de multe pe langa tine (noi am văzut cel puțin 6-7, probabil nu diferite toate, dar în ocazii diferite). Unele vin să “check out” și să se joace cu barca fiind atrase și de costumele colorate ale scufundătorilor. Altele, ca în cazul mamei cu pui, se simt destul de în sigurantă ca să adoarma prin zona ambarcațiunilor, la suprafată.
• Adormită fiind mama, la un moment dat și-a luat puiul și au plecat, scufundandu-se. I-am întrebat pe ghizi : ori doarme ori înoata? Și se pare că ambele, balena relxandu-și doar jumătate dîn creier când doarme. Mă gândeam că și eu știu foarte mulți oameni care fac același lucru, dar când sunt trezi.
• Și în final, evenimentul mi s-a părut suficient de special și specific Tongăi încăt când o zi mai târziu George (vorbim despre el imediat) m-a întrebat ce tatuaj vreau (propunându-mi inițial o bandă în jurul brațului) l-am întrebat dacă poate face o balenă. S-a luminat la față întrebandu-mă dacă vreau o balenă, parcă să fie sigur că a auzit bine, spunându-mi că numai în Tonga le poți vedea și înota cu ele. Poate că nu numai în Tonga poți face asta (deși la latitunea asta nu-s prea multe locuri în care să fie uscat ȘI balene în același timp), dar mi-a plăcut să cred ce spunea. Așa că balenă a fost, sau este! 🙂 În contrapartidă mă gândeam că dacă George vreodată va vizita România și va dori un tatuaj (omul evident avea tatuaje, ele făcând parte din cultura polineziană) am să-i propun niște mici aburinzi pe un carton, cu ceva mustar alături. Cel puțin sunt sigur că asta nu poate întâlni DECÂT în Romania.