“Tu vas bien, Fidel”

Pe lângă “Jocul calamarului”, “K-pop” sau cosmetice, coreenii mai au o specialitate: operațiile estetice. Efectiv ajungi în Coreea cineva și pleci cu totul alt om, dacă, sigur, știi cu cine să faci treabă. Atât de mare e diferența că s-a ajuns ca soțul să-și dea în judecată soția pentru că le-au ieși copiii urâți, în mod evident “what you see was NOT what you got”, aici făcând referire la doamna. Și ca să înțelegem cât de serioasă este situația, domnul a câștigat în instanță.

Aproape identic, Cuba se află în rolul soției frumoase despre care, când o vezi, nu îți poți închipui că ți-ar putea face copii urâți. Sigur, presupunând că te poți evalua relativ obiectiv și pe tine. Fără a pleca cu sacul plin la pomul lăudat, pozele Havanei, trabucurilor, romului, cluburilor, dansatorilor de salsa, bătrânelor șarmante și pline de culoare, cu trabucul în colțul gurii, etc îți umplu inima de bucurie și vacanța de speranțe. Ce poate să meargă rău? Ei bine, practic totul…

Dacă am începe lista cu unul dintre bagaje pierdute de Air France, deși e greu să îți închipui cum n-au avut timp în 6 ore să transfere un bagaj de la un avion la altul, ar părea că suntem incorecți. Ce vină are Cuba că Air France nu e în stare să aducă un bagaj? N-are, dar faptul că sunt doar 2 zboruri pe săptămână și 4 zile mai târziu, după sosirea celui de al doilea zbor nu s-a grăbit nimeni să ne caute cu bagajul ăla la hotel, ține strict de culoarea locală și nu de Air France. Și uite așa amicul meu Marius, a stat toată perioada din Cuba fără bagaje, testând însă gratuit cam toată garderoba băieților din grup.

Continuăm cu munții de gunoaie din Havana, aparent din lipsa combustibilului pentru mașinile de gunoi. Deși personal aș băga benzină în ele, prioritizându-le față de alte urgențe pentru a scuti ulterior mult mai multă benzină pentru ambulanțe, în cazul în care gunoiul ăla nestrâns ar declanșa ceva pandemii.

Următoarea pe listă e seria de întreruperi de curent, deși în interesul adevărului trebuie menționat că la hotelurile unde am stat back up-ul a intrat destul de repede în funcțiune. Problema era doar că prezența (sau absența) curentului introducea încă o variabilă în logistica excursiei, cerând un management al power bank-ului destul de exact.

După care hai să vorbim de bucătărie. Cuba, Caraibe, America de Sud etc…Nu poate să fie decât bine, nu? Nu! În esență turismul cubanez consideră alimentația nu ca un punct forte ci ca o necesitate. Mâncăm ca să trăim, nu trăim ca să mâncăm. Vrei vita? Nu mai e. Doar pui și porc. Se poate și o salată? Nu, s-a terminat. Ce aveți antreu? Un platou de brânzeturi și jamon. Perfect. Și astfel ai șansa să simți gustul socialismului direct în cerul gurii, că un pumn între ochi: parizer de vita cu cașcaval…din ăla ieftin, care bate spre brânză topită. Cele două articole fiind evident varianta revoluționară a vestitului jamon y queso. Continuând, cafeaua n-a văzut bobul, la feed back-ul meu către fata care ne servea răspunsul fiind că “la bar au contra plată cafea expresso”. Sigur, faptul că și micul dejun din care făcea parte și pseudo-cafeaua era plătit deja, pare că era un concept prea complicat dpdv intelectual pt domnișoară, fata dorind în fapt să îmi rezolve o problema, nu sa reflecteze asupra controlului de calitate socialist. Și dacă tot suntem la turism, tovarășii de la ministerul de resort au comunicat reguli clare tuturor “unităților de cazare și recreere pt turiști”. Check-in la ora 16:00, chiar dacă hotelul este gol. Vrei să ieși din sala de mic dejun cu cafeaua pe terasa? N-ai voie! Duci un pahar în camera? N-ai voie și iei și 5$ amendă. Servești o cafea de dimineață la bar ( deși ai cafea inclusă în micul dejun, dar e mizerabilă)? Chelnerul te somează să plătești acum și aici că el iese din tură. Faptul că n-ai cash la tine și trebuie să te duci în camera să iei, deși ieri nu ți se ceruse așa ceva, nu e treabă lui. (In particular nu a fost nici a mea, chelnerul trăgând paiul scurt la faza asta). Pleci din resort cu autocarul? Not so fast. Cineva trebuie să verifice că nu s-au furat perne, paturi, prosoape. (Era “all inclusive” așa că nu se punea problema de verificat barul din camera care dealtfel nici nu exista). Plătești un autocar pt 4 zile să te aducă din Santiago în Havana? OK, doar că, la 250 km de Havana, nu mai are motorină și aștepți o oră să vină alt autocar cu motorina în el ca să te ducă mai departe. Faptul că a venit după o oră (ni se promiseseră 40 de minute) a fost o pură întâmplare, el putând foarte bine să vina și după 3, 5 sau 10 ore. Vrei să faci un duș? Sigur, apă rece fiind din belșug (doar la ½ din hoteluri am avut apă caldă și nu, nu în Havana). Vrei o a doua cartela la cameră, fiind doi ocupanți cazați în ea? Sigur, dar semnezi într-un tabel.Da, un tabel pe hârtie . Vrei să plătești ceva? Cum ai norocul…nu se poate decât cash. Sau nu se poate decât cu cardul. Sau nu primim decât dolari. Iar euro e schimbat la paritate cu dolarul. La vânzare evident. Cursul de 1.19 USD la euro este evident o invenție capitalistă care nu ne interesează. Și peste toate, marea problema nu era suprarealismul regulilor, ci faptul că oricând și oriunde putea să te lovească o nouă regulă care dincolo de absurdul, comicul sau caracterul ei random, ar fi putut avea consecințe neplăcute sau chiar serioase.

Mergand pe firul poveștii mai departe, cutremurul de 5.5 pe scară Richter din Santiago de Cuba nu cred că avea de a face cu ideologia comunistă, fiind mai degraba o pedeapsă trimisă de cel de sus pentru baza de la Guantanamo, situată la 50 de km de oraș, un serios avertisment pentru imperialismul american din ce în ce mai agresiv. Și că tot am vorbit de Santiago de Cuba, pare că benzina de la mașinile de gunoi ale Havanei a fost furată de cei din Santiago. Orașul era foarte curat. Pe de altă parte însă, somn mai odihnitor decât în Santiago practic poți să ai oriunde. Când camera îți dă către piața centrală unde cântă la orice oră, simultan uneori, formații, orchestre, saxofoniști, casetofoane și coruri ad hoc cu diferite alcoolemii, iar catedrala din piața are ca unică misiunea tragerea clopotelor la ora fixă (de același număr de ori ca ora respectivă) și la și jumate (de două ori), pare un miracol legarea a mai mult de 60 de minute de somn consecutive. Și nu, miracolele nu se întâmplă. De aia se numesc miralole…

Un moment special l-a constituit zborul între Havana și Santiago de Cuba. În primul rând avionul a avut combustibil. Big thing! În al doilea rând n-ai ocazia sa zbori, la varsta mea, cu un avion mai în vârstă decât tine. Ceea ce Boeing-ul 737-200 (înmatriculat în Honduras) cu siguranță era. Zborul a fost însă OK, cu un stop scurt la Varadero și o aterizare destul de spectaculoasă la Santiago de Cuba, approach-ul trecând foarte aproape de munții care intrau în mare și terminandu-se pe un “table top runway”. Rămânând la domeniul aviației, lipsa de acum oficială a combustibilului face ca de azi când scriu rândurile astea (8 februarie) toate zborurile spre Europa sau America de Sud să nu mai fie non-stop, companiile europene introducând o escală tehnică (de alimentare) într-una dintre țările vecine, Nassau-ul și Cancun-ul fiind preferate. Probleme apar pentru canadieni, cărora SUA le interzice escală de alimentare pentru Cuba, acestea fiind nevoite să oprească zborurile. Sigur, companiile americane continuă să zboare fără probleme, zborurile lor, în principal din Florida, fiind foarte scurte.

În încheiere câteva cuvinte despre economia Cubei. Clasicele vizite la fabrica de trabucuri și de rom au avut nu numai scop turistic, dar și didactic. Alături de zahărul din trestie, trabucurile și romul sunt singurele produse cubaneze care mai există. Zahărul a căzut însă că și producție de la 18 milioane de tone anual la cca 150000. Petrol nu se mai rafinează , Venezuela înțelegând rapid ce vrea să spună “doctrina Donroe” și cui se aplică . Doctori și personal de securitate nu se mai exporta, ne mai existând clienți. Iar turismul, precum am văzut, e pe moarte, pe lângă incapacitatea autorităților de a avea un comportament minimal orientat către client, țara fiind și sub presiunea SUA care o strangulează energetic în speranța unei schimbări de direcție a regimului. Long story short, Cuba este o țară care se dizolvă rapid sub atacul forțelor corozive imperialiste, catalizate, dacă mă întrebați pe mine, și de o enormă și tot mai vizibilă nepăsare și lehamite a populației locale. Când salariul unui doctor este de 6-7000 de pesos iar un kg de roșii este 350 de pesos iar în kg de carne vândut în soarele pieței este 2500 de pesos, matematica nu arată decât un colaps generalizat al statului și abandonul propriei populații într-o mizerie lucie, care dealtfel transpiră prin toți porii satelor și orașelor cubaneze.

În piața centrală din Havana există două schițe murale pe două clădiri adiacente pieței. Una schițează celebrul portret al lui Che Guevara. Cea de a doua îl schițează pe mai puțin celebrul Camino Cienfuegos, un alt tovarăș de-al lui Fidel care însă a fost mai puțin norocos, murind spre ușurarea lui Fidel într-un accident de avion, mai mult sau mai puțin spontan, cândva prin octombrie 1959. Lângă portretul lui este scris “Te vas bien Fidel!” se pare asta fiind replica ce l-a consacrat. În timpul discursurilor Fidel se întorcea spre Camilo și îl întreba “Como voy “ (cum merg? cum mă descurc?) La care răspunsul lui Camilo era invariabil “Te descurci bine Fidel”. Astfel, după o săptămână de Cuba, mi-am amintit de schița portretului lui Camilo și nu am putut să nu remarc că dacă discursul lui Fidel mergea întotdeauna bine, Cubei pare să nu îi meargă deloc la fel de bine. Absența unui Camil Cienfuego care să îi confirme direcția este irelevantă, istoria având prostul obicei de a se substitui pe termen mediu și lung oricărui lingău, în a arăta adevărata direcție pe care o societate o urmează ca rezultat al acțiunilor membrilor ei. Iar pentru Cuba, direcția nu pare decât să ilustreze clasicul dicton englezesc “Will will be worse before it will be better!”

Astfel, ca o revanșă tardivă pentru zecile de “revoluții” glorioase sper ca macar de data asta, dacă nu chiar să piardă, Revoluția să facă măcar un egal cu poporul cubanez, egal care să-i permită o intrare în prelungirile istoriei, până când salvatorii vor avea timp să sosească!

Suerte Cuba!