Numărul 10

Dacă te uiți pe harta Africii n-ai cum să treci cu vederea ceea ce într-adevăr este cea mai mare țară de pe continent – Algeria. A 10 țară din lume ca suprafață, vedeta ultimelor vise (umede) franceze în ceea ce privește imperiul colonial, combatantă în două războaie în ultimii 75 de ani, unul de eliberare în anii ’50 și unul civil în anii ’90, bogată în energie, explodată în demografie (jumătate din locuitori având sub 25 de ani) și limitată ca destinație de călătorie, Algeria merită efortul unei vizite, care însă efort nu e mic deloc.

În Algeria în afara de vecini (Google them) și în mod ciudat de malaezieni și încă 2-3 țări, toată lumea are nevoie de viză. Inclusiv, sau mai ales, francezii.

Sigur, să ai ambasadă în București este un avantaj, care însă este rapid spulberat de procedură: invitație de la un cetățean algerian autentificată la poliție – în original, bilet de avion, dovadă fonduri bănești, asigurare de călătorie, formular, poză (două de fapt) și 60 de euro. Nu, nu card, nu lei. Euro, cash. Ocazie cu care am aflat că băncile din România nu mai au trezorerie în general, iar dacă vrei să scoți euro de la bancomat, sigur banii tăi din contul tău, îți trebuie card în euro, cel în lei fiind inutil. Cam că în romanticii ani ’90.

Trei săptămâni mai târziu viza e gata, Algeria mai bifând o bornă în atragerea a 2 milioane de turiști anual până în 2030. Probabil de la sub 100000 azi…

Zborul cel mai comod e prin Barcelona, ocolind Parisul și venind în Algeria (Argelia pt spanioli) dintr-un teritoriu neutru părând o alegere mai confortabilă. În plus ai și privilegiul de a te bucura de prețurile exagerate, pentru orice, din Barcelona, întrebându-te a mia oară daca ura față de turiști a localnicilor este reală sau e parte din strategia cinică de mărire continuă a prețurilor.

În aeroportul din Alger lucrurile arata familiar. Sigur, nu în comparație cu Bucureștiul ci în general. Aeroport la nivel occidental, companii Telco care vând cartele de date (50 de lei 80 GB), companii de închiriere mașini (cam 80 E/zi), taxiuri etc.

Doar că toate sunt locale. Fără Vodafone, Orange (doamne ferește!), T-Mobile, Herz, Avis sau Uber. Iar băncile urmează același tipic ; Banca Agricolă, Banca de Credit, Banca Comercială, Banca Algeriei, etc. În plus Visa sau Eurocard sunt no-no, bancomatele fiind doar pt cardurile băncilor locale, cash-ul fiind astfel singura opțiune, la 145 de dinari un euro (250-270 pe piața neagră).

Unde însă Algeria punctează masiv este la prețul combustibilului. Cu prețuri pentru care și americanii sunt geloși, Algeria îmi amintește de faimoșii ani ’90 când în România litrul de benzină era de 5 ori mai ieftin decât cel de Coca Cola. La 45 de dinari benzina și 29 motorina (32, respectiv 27 de cenți) pare destul de greu sa ai orice fel de industrie neprofitabilă, când costurile lor cu energia sunt practic zero.

Asta însă nu l-a oprit pe taximetrist să încaseze 100 de lei (calculați la cursul oficial, cam 60 de lei la cursul la negru) pentru un drum de cam 20km de la aeroport la hotel. Sigur, departe de cei 150 de lei pe jumătatea distanței pe care ți-i ia Uberul în București, dar hei, benzina e practic gratis aici.

Cât despre Alger (și el, mutilat la fel de spanioli – Argel), vinerea pare că e ziua perfectă de vizitat, orașul fiind gol ca într-o zi de week end, vineri fiind de fapt chiar zi de week end in Algeria.

Yazid, ghidul nostru, 31 de ani trăit în Germania, mai că a făcut atac de cord pt că a întârziat 15 minute, scuzandu-se non stop în primul sfert de oră al întâlnirii noastre. De unde să știe că turiștii nu vin in Algeria pentru punctualitate cum nici în Brazilia nu se duc pe tru ski!? Oricum, dincolo de punctualitate, pare că Yazid a rămas din Germania și cu o disciplină de fier, transmisă și turiștilor, mai mult sau mai puțin subtil. A fost epic momentul când, după ce m-am anunțat că va veni o panorama excelenta pe care o pot fotografia din mersul mașinii, el conducând, m-a pus nu numai sa ii confirm că am făcut poza, dar să i-o și atât, fidel zicalei nemțești că încrederea e buna, dar verificarea e și mai buna.

Revenind, Notre Dame de Afrique, cea mai mare catedrală creștină din Africa și moscheea din Alger, cea mai mare și ea la rândul ei din Africa și a treia din lume după cele din Mecca și Medina, par să definească orașul cel puțin dpdv religios. Sigur moscheea (made by China) a costat 1.2 miliarde de euro și poate găzdui 80000 de credincioși, neavând deci comparație cu catedrala creștină, la rândul ei cam cat 1/5 din Catedrala Neamului de la noi. Dar “the biggest” pare că e o eticheta cu care Algerul pare să se mândrească.

Mai adăugăm aici Medina, orașul vechi (54 de hectare, monument UNESCO, dar care are multe locuințe gata să cadă datorita cutremurelor, timpului sau francezilor care le mai aruncau în aer în perioada colonială căutând partizanii), grota în care a stat Cervantes o perioadă pe la 1500 și ceva și care mirosea și acum a iarbă, inspirația unui DonQuijote luptându-se cu morile de vânt ne apărând din nimic, închisoarea în care francezii au ghilotinat la foc automat localnicii până în 1962 când au pierdut Algeria, ceva statui de fondatori ai orașului, palate (azi cam dărăpănate) ale foștilor bei otomani care au condus orașul, moschei, muezini, multe uniforme de poliție pe străzi, mașini prăfuite și boțite, gradina botanică, Sacre Coeur (alta biserică) și monumentul eroilor din războiul de eliberare și al soldatului necunoscut și cam asta e locul.

A, și metroul, unul din puținele din Africa…dar despre asta altă dată.