Elefantul alb
După experiența din Laos unde trenul a fost modul de deplasare preferat în interiorul țării, a venit rândul autobuzului, ca și mijloc de transport preferat în Cambodgia. Asta pentru că cambodgienii nu s-au împrietenit suficient cu chinezii încât să ia un împrumut de 5 miliarde și ceva de dolari și să își construiască o cale ferată între Siam Reap și Phnom Penh. Altfel scuzați cacofonia, dar nu cred că e vina lor că se numesc ”cambodgieni”, ci a limbii române care te duce cu gândul la prostii.
Acum, sigur că primul gând care îți vine în minte când te gândești la o călătorie cu autobuzul în Cambodgia este un autobuz înghesuit, plin cu bagaje, inclusiv pe acoperișul său, pasagerii ținând în brațe ce n-au reușit să înghesuie în alte locuri, de preferință cuști cu găini, cocoși și alte animale. Sigur majoritatea au eșarfe sau pălării pe cap (genul acela de pălărie largă conică vietnameză), câteva mame un copil mic înfășat strâns de ele la piept, în spate ai câteva bătrânele care par că au 100 de ani și, probabil că asta va fi ultima lor călătorie înainte de cea spre cimitir și invariabil, exista undeva un pasager care cară după el în lesă, ca și animal de companie, o maimuțică simpatică.
Ei bine, pentru toate astea recomand un film de la Hollywood, dar poate fi și Bollywood, dată fiind proximitatea cu locul. În realitate autobuzul era de 5*, din ala pe care Dinamo l-a cumpărat pentru Liga Campionilor, fără să mai apuce să îl folosească vreodată, cu internet la bord, aer condiționat și „entertainment screen”, mare de cam 50 de inch și așezat deasupra șoferului. Biletul cumpărat online, a fost 18,5 USD incluzând ”alte servicii„ , ca de ex SMS-ul de reamintire a timpului de îmbarcare. Drumul de 6h incluzând două pauze de 30 și 10 minute n-a bătut recordul de viteză pentru cei 270 km, dar cu siguranță l-a bătut pe cel de confort. Iată deci că Phnom Penh-ul e mult mai conectat în general decât Bucureștiul cu Râmnicu Vâlcea, unde 6h abia reușesc să acopere cu trenul doar 180 de km.
Orașul în sine în sine, capitală a Cambodgiei, cam de mărimea București-ului, este așezat, cum altfel, tot pe malul Mekong-ului, completând astfel pentru mine careul de ași al orașelor vizitate pe Mekong, după Luam Prabang, Vientiane și Siem Reap. Vizitate în tura asta, un al cincilea, de fapt primul, fiind Ho Chi Minh-ul vizitat acum 10 ani.
Dacă n-am apucat să spun până acum, Cambodgia este un regat, Norodom Sihamoni fiind regele în scaun, fiul lui Norodom Sihanuok, cel sub a cărui supervizare Kmerii Roșii au dansat pe masă, deși pisica (regele) era acasă. Dar despre morți numai de bine!
Palatul regal își justifică numele, sfătuindu-vă să nu-l ratați, fie numai și pentru a vedea probabil una dintre cele mai mari piese de aur din lume, un Budha de 90 de kilograme, care pare mignon pentru un om de 90 de kg. Însă să nu uităm că aurul nu conține apă cum conține corpul omenesc, motiv pentru care, printre altele și greutatea unei verighete o dublează pe cea a degetului.
În plus grajdul regal pe care regele încăleca pe elefantul curții, un elefant alb, numai 3 exemplare mai existând până la mijlocul secolului XX, este de un charm aparte. Vizitatorii pot face o poză cu o replică a ultimului elefant alb, aflată într-un pavilion de pe domeniul regal, poza fiind interesant nu atât pentru dimensiunea animalului cât mai ales pentru culoarea lui.
Altfel uniformele personalului (inclusiv o serie de 7 culori ale aceleiași uniforme, una pentru fiecare zi a săptămânii), sala tronului (pe care nu ai voie să o fotografiezi), templele și statuile și chiar si apa oferită gratuit la plecare în sticle cu stema regală, nu prea te lasă să te îndoiești că acolo stă un rege. Care, conform steagului arborat, chiar era în reședință în timpul vizitei mele. Salutări majestate!
Ca orice oraș, în special o capitală, Phnom Penh-ul are și el legenda lui fondatoare. Dacă Bucureștiul îl are pe Bucur și oile lui adăpându-se pe Dâmbovița, legenda ne spunându-ne unde exact, de la Grozăvești la Glina putând fi oriunde, în Phnom Penh lucrarea a fost începută de o văduvă bogată, Penh pe numele ei, care a construit pe deal un templu- Wat Phnom, adică mânăstirea (Wat) de pe deal (Phnom). Femeie întreprinzătoare și bogată fiind și astăzi credincioșii (budiști desigur) merg la templu pentru a lua o porție din norocul ei, prin donarea de bani templului, de preferință bancnote noi (de 100 sau 500 de reali cambodgieni, cam 2 respectiv 10 cenți ca valoare). Bancnotele trebuie înă să fie nou nouțe, existând vânzători de bani noi care stau în afara templului cu baxurile de bancnote mirosind încă a cerneală, de zici că se filmează o scena din Ocean 11 sau, mai nou, din ”Casa de Papel”. Nu știu însă din ce film era scena în care, ajuns în fața templului mi s-au strecurat prin față doi băieți care duceau fiecare câte o tavă cu un purcel de lapte rumenit. Dar am luat-o ca un semn de belșug și prosperitate, viitorul urmând să îmi arate dacă m-am înșelat. Și pentru că am ajuns la mâncare, în Piața mare din Phnom Penh am avut ocazia să îmi continui aventurile culinare, de data asta degusnd (de fapt mâncând la cât de mare era ) un păianjen delicios și oftând după celelalte delicatese oferite spre vânzare, nu în ultimul rând un purcel de lapte, văr probabil cu cei doi văzuți mai devreme.
Muzeul Cambodgiei a încheiat tura prin oraș înainte de a ne muta la partea ”hard core” a turului, istoria recenta a khmerilor roșii despre care mi-am spus părerea cât se poate de vocal.
În concluzie, cu o istorie lungă și bogată, Cambodgia a reușit să evite extincția din 1979, când mai rămăseseră doar 3.5 milioane de cambodgieni, ajungând astăzi o țară aproape cât România (17 milioane de locuitori) și cu bune perspective, dacă se ține de treabă, să ne ajungă și la nivel de trai nu numai la populație.
Cât privește monarhia în Cambodgia, am văzut în călătoriile mele diferențele dintre monarhii și republici. Pentru Iordania sau Maroc în comparație cu orice țară arabă, Tonga în comparație cu orice țară din Oceania sau Thailanda în comparație cu Laos sau Vietnam, pare că regula existentă este : ”Monarhia este mai grandioasă (”bar France or USA”), mai ieftină și mai eficientă decât o republică”. Dacă primul punct pare e că bifat, pentru punctele doi sau trei Cambodgia nu a convins, ajungând aici aparent mai degrabă în ciuda, decât datorită, monarhului. În particular Norodom Sihanouk, tatăl actualului monarh, pare-se că a plecat cu o datorie neachitată către supușii săi, în special pentru perioada 1975-1979. Un elefant, fie și alb, de care, deși umple camera istoriei, nimeni nu prea vorbește.
One way ticket only! 