Acu’ vreo 25 de ani, la o băută cu prietenii, ne-am apucat să jucăm fazan pe capitale de țări. La litera ”V” punctând decisiv cu Viena îmi savuram deja victoria când Romeo a dat cu șeptarul pe masă: ”Vientiane, Laos”. ”I did not see it coming” cum spun englezii, dovadă că mi-o amintesc si peste 25 de ani. Cum ”I did not see coming” excursia mea în Vientiane, 25 de ani mai târziu.
Dacă Luang Prabang este ”această Curte de Argeș a Laos-ului”, vechea capitală a țării, Vientiane este ”acest Giurgiu al Laos-ului, așezat fiind pe malul Mekong-ului exact la granita cu Thailanda (care se afla dincolo de fluviu) și de care este unită printr-un pod, ce crezi, tot ”al Prietenei”, așa cum suntem și noi legați de приятели bulgari! Aici însă se cam termină asemănările, Vientiane fiind capitală, sigur, ceea ce îi doresc și Giurgiului dacă este absorbit de Berceni și prelungesc metroul până la Dunăre. Altfel însă, Schengen-ul n-a ajuns în Vientiane, așa că tot ai nevoie de 10-15 minute ca să treci în Thailanda, o întreprindere deloc înțeleaptă pentru mine având viza cu o singură intrare (și corespunzător și ieșire) pentru Laos. C-a venit vorba, sistemul e-visa a funcționat impecabil!
Cam jumăte cât Bucureștiul, Viențiane are la fel de multe temple (budiste) cât Bucureștiul biserici ortodoxe. Sigur, templul principal nu se aseamănă cu Catedrala Mântuirii Neamului, poate și pentru ca păcatele lor sunt mai mici, însă piața lor principala pare mai degrabă un Tiennanmen decât o Piața a Constituției….de care nici nu prea au mare nevoie fiind un stat comunist. De Constituție vorbeam, nu de piață.
”Ce are ea și nu am eu”, de Laos vorbesc, sunt multiplele superstiții și simboluri din templele budiste inclusiv ”fortune teller”, unde tragi un băț pe care scrie un număr și apoi citești bilețelul cu numărul respectiv. După ce am tras 13 mi s-a părut inutil să mai văd ce zice pe bilețel. De fapt ghidul vedea, nu eu, că era scis în laoțiană. Dar cică nu e nicio dramă, din contră…sigur nimeni nevrând să se pună rău cu turiștii plătitori de bilet!
Revenind, se pare că șmecheria în Viențiane este acea săptămână din noiembrie când pică luna plină, tot orașul petrecând ”cu mici și bere” (mă rog, gheare de pui și vită crudă) în piața respectivă, unde în noaptea cu pricina luna plină este EXACT în vârful turnului templului, asigurându-i pe laoțieni că au intrat într-un nou an (lunar).
Și că a venit vorba, francezii sub a căror dominație colonială au fost, au contribuit masiv la numele țarii, consacrând încă o literă mută. ”S”-ul de la final-ul Laos-ului este mut, numele intrând astfel într-o companie selectă a limbii franceze…”Hotel”, anyone?
Rămânând la Franța, laoțienii au și ei un arc de triumf destul de impresionant (cam 75 de metri înălțime) și cu un nume foarte cool : Patuxai Monument. Sigur, în cazul Laos-ului monumentul a fost construit pe alte coordonate decât ”Liberte, egalite, fraternite”, dar în esență fiind vorba tot despre eliberarea de asupritor, care, ce crezi, era Franța, ale cărei reguli de mai sus se pare că nu se aplică decât pe teren propriu. Mai haios este că monumentul a început să fie construit cu vreo 11 ani înainte de obținerea efectivă a independenței, cam așa cum ne-am apucat și noi să construim drumuri cu vecinii unguri și bulgari înainte de intrarea in Schengen.
Asemănarea cu Franța nu se oprește aici, în bucătărie (”cuisine” mai exact) laoțienii fiind la fel de entuziaști pentru carnea crudă (de vită) precum fanii biftec tartar-ului franțuzesc. Biftec tartar care se pare totuși că a venit din Belgia, deci tot parte a cuisine francaise, belgienii neavând decât waffels. În cazul laoțienilor însă, vita e tăiată fâșii, mirodeniile sunt puternice au aromă de Asia, iar felul – „laab” – se mănâncă odată sau de două ori pe an, fiind unul mai degrabă ceremonial. Fiind prima oară în Viențiane mi-am zis că mă încadrez în cadrul ceremonial cuvenit, așa că l-am încercat.
Despre socialismul laoțian (Republica Populară Democratică Laos – fiind denumirea oficială) nu intru în amănunte, evitând politica atunci când călătoresc 
. Menționez doar că seamănă cu Vietnamul și China mai degrabă decât cu Coreea de Nord (dar cine seamănă cu Coreea de Nord de fapt?), ideologia fiind fațada pentru putere politică și nicidecum economică.
”Last but not least on the list” (n-am găsit altă rima!) o mențiune despre ”cea mai bombardată țara pe cap de locuitor” din lume, ați ghicit Laos-ul. Situată fiind între Thailanda și Vietnam, Laos-ul era pe traiectoria bombardierelor americane care plecau pline din Thailanda ca să bombardeze Vietnamul în timpul celebrului război. Cum nu se puteau întoarce tot pline (restricții la aterizare ca și greutate sau periculozitate), goleau bombele rămase în Laos. Care bombe nu erau din acelea ca în Tom și Jerry sau în timpul WW2, ci erau bombe ”cu dispersie”, practic de dimensiunea unor mingii de tenis, zeci de mii într-o încărcătură de bombardier. Problema că foarte multe (cam un milion) n-au explodat căzând în pământul moale și fiind îngropate acolo.
Azi le descoperă copii jucându-se apoi cu ele, fermierii când dau cu sapa sau țăranii sub vatra focului la care gătesc. Toate 3 variantele sunt necâștigătoare, în medie un om pe zi fiind până de curând schilodit în Laos. Singura variantă câștigătoare e să calci pe ele, neexplodând decât la lovituri nu la presiune, fiind bombe nu mine. Mai recent, după milioane pompate de Vest în deminare, rata s-a redus la o victimă pe săptămâna, dar chiar și așa, la 8 milioane de locuitori, pare un risc foarte mare. La o probabilitate echivalentă de accident probabil că oamenii n-ar zbura cu avionul. Fundația care se ocupă cu asistența psihologică și medicală ale victimelor bombelor (inclusiv proteze și integrare sociaă) este un ”must visit” dacă ajungeți prin Viențiane.
Închei cu o vorbă despre cea mai folosită expresie laoțiană – ”sabaidi!”, care ține loc de salut, de rămas bun și de mulțumesc, un 3 în 1 care ar eficientiza grozav și limba română, mai ales că de multe ori niciunul din cele 3 nu prea e folosit.
Sabaidi!
One way ticket only! 